Cum prea mult sport în Câmpina nu avem, în schimb nu ducem lipsă de scandaluri între puținele entități sportive din localitate. Capul de afiș al verii 2017 în materie de conflicte a fost deținut de scandalul dintre CS Câmpina - club înființat de administrația locală și finanțat din bani publici și HM Junior Câmpina - un club privat de fotbal. Iar disputa a ajuns pe masa comisiilor AJF Prahova. După ce a pierdut la Comisia pentru Statutul și Transferul Jucătorului, CS Câmpina a pierdut și recursul la Comisia de Apel. Acum, clubul municipalității este bun de plată.
Reamintim pe scurt despre ce este vorba în acest conflict. CS Câmpina şi HM Junior Câmpina au încheiat un contract, în vara anului 2016, prin care HM se obligă să cedeze o echipă de juniori în schimbul folosirii gratuite a terenului sintetic de la Căminul Petrol pentru fiecare an sportiv. După primul an din contract, HM nu a mai dat cea de-a doua echipă către CS, astfel că, după mai multe runde de întâlniri, negocieri, dispute, unele chiar intermediate de oameni politici, HM a decis să solicite, prin intermediul Comisiei pentru Statutul şi Transferul Jucătorului, grila de formare pentru toţi cei 18 jucători cedaţi în primul an al contractului. Prima comisie a dat câştig de cauză HM-ului, pe 19 septembrie, iar CS Câmpina a făcut recurs. Acesta a avut loc pe 18 octombrie la Comisia de Apel, iar verdictul a fost dat pe 20 octombrie.
Comisia de Apel din cadrul AJF Prahova (preşedinte – Paul Mâinea, Marian Popa, Nicu Lazăr – membri, Stelian Achimescu – secretar) a respins recursul formulat de CS Câmpina, prin avocat Anca Mituică, dintr-un motiv incredibil: nu a fost timbrată cererea de recurs în mod corespunzător. Adică, în loc de 3.600 lei, pe care trebuia să-i plătească până pe 18 octombrie, CS Câmpina a prezentat doar o fotocopie a unui ordin de plată în valoare de 200 lei şi purtând data de 19 octombrie, adică a doua zi după şedinţa Comisiei de Apel!
Acum, menţinându-se decizia Comisiei pentru Statutul şi Transferul Jucătorului din cadrul AJF Prahova, CS Câmpina ar trebui să plătească suma de 24.251 lei (grila de formare pentru jucătorii cu care s-au încheiat contracte de pregătire sportivă – Laurenţiu Fabian Nicuţă, Alex Ionuţ Badea, Viorel Marian Banu, Cristian Nicolae Catrina, Ionuţ Paul Rece, George Gabriel Julan, Daniel Dumitru, Alexandru Daniel Cordoşi, Octavian Stelian Stancu) şi să permită jucătorilor cu care nu s-au încheiat contracte de pregătire sportivă să revină la HM Junior Câmpina (Doru Martin Vasile, Ruben Gheorghe, Andrei Vlăduţ Rotaru, Alexandru Virgil Rîşnoveanu, Ionuţ Marian Ştefan, Mihai Sebastian Buta, Ionuţ George Sărăţeanu, Ionuţ Adonis Cazan, Mihai Iordache).
De asemenea, CS Câmpina poate contesta decizia Comisiei de Apel a AJF Prahova la Comisia de Recurs a FRF. Iar dacă nici aici nu-şi vor găsi dreptatea, cei de la CS Câmpina pot merge chiar şi la TAS, la Lausanne. Desigur, toată această „distracţie” fiind pe bani publici!
FunSports Cup, turneul internațional de la Brașov, continuă cu întrecerile rezervate juniorilor mai mici - III și IV.
Marți dimineață, chiar la prima oră, în jocurile pentru stabilirea ierarhiei finale, CS Câmpina a obținut prima victorie din cadrul FunSports Cup,
Cel de-al patrulea meci din faza grupelor pentru CS Câmpina a adus o nouă înfrângere, este drept la un scor mai strâns, pentru junioarele II de la CS Câmpina.
Luni dimineață, de la ora 8.30, în Sala Metrom, din Brașov, a avut loc primul meci al celei de-a doua zile a turneului internațional de handbal de la Brașov - FunSports Cup.