Reabilitarea termică a Spitalului Municipal Câmpina se va realiza tot cu fonduri europene. Valoarea proiectului - aproape 6 milioane euro

Actualitate (Categoria articolului)

Prezent astăzi la Câmpina pentru a semna contractul de finanțare cu fonduri europene pentru restaurarea Muzeului Hasdeu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Mușat, a venit și cu o altă veste bună. Acesta a afirmat că până la sfârșitul anului va fi semnat și contractul de finanțare pentru reabilitarea termică a Spitalului Municipal Câmpina. Proiectul va fi finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, în cadrul POR - Axa prioritară 3.

"Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal Câmpina" este un proiect cu o valoare foarte mare, de 26,53 milioane lei, care a fost depus de mai multă vreme de Primăria Câmpina în vederea obținerii de fonduri europene. Proiectul se află acum în etapa de evaluare tehnico-financiară și, după cum a afirmat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, "suntem convinși că vom reveni la Câmpina în al patrulea trimestru al anului pentru a semna și acest contract de finanțare". (video)
Fiind vorba despre un proiect cu o valoare mare, automat și cofinanțarea de 2% de la bugetul local va fi destul de importantă, undeva la 530.000 lei. Proiectul nu presupune doar o anvelopare a clădirii Spitalului Municipal, ci este un proiect complex, care include multe lucrări de izolații și termoizolații, preluare a apelor pluviale, un sistem de panouri fotovoltaice, sisteme de climatizare și ventilare mecanică, modernizarea instalațiilor de iluminat, a instalației electrice, a rețelei de canalizare etc.

5294 vizualizari
3

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Ham Production 04.09.2018 23:24 Cu fonduri europene ar reabilita Capela Hernea,Caminele de la Petrol,podul spre Banesti,etc.
  • Dumitru Sile 05.09.2018 10:16 HA,s-a deschis robinetul UE,unii isi freaca mainile,altii se enerveaza,in general toti se gandesc acum cum sa FURE din bani fara sa observe UE.Experienta trecuta va fi oare de folos?sa nu ajungem in justitie ?dar ce conteaza, FURA ei platim noi.Oare cate dosare penale se vor face?putem sa pariem la bursa?ne distram si noi.
  • Papuc Victor 05.09.2018 10:20 Expresia fetei edilului exprima dezamagire,ingandurare,oare mai pot fura ceva ,acum vin altii la rand.oricum D-l Hasdeu a fost de fata si a ascultat si inregistrat tot,va fi chemat ca martor.

Actualitate

506 vizualizari
27 mar. 2024 17:56

Recompense în bani pentru câmpinenii care denunță tentativa de mită electorală

Asociația Câmpina Curată demarează o campanie de conștientizare a riscurilor pe care banii oferiți ca mită electorală îi pot avea asupra viitorului comunității. Printr-o declarație de presă care a avut loc miercuri, 27 martie 2024, reprezentanții asociației au spus că doresc să descurajeze această practică folosită destul de des în procesul electoral din România, existând bănuieli că inclusiv la Câmpina s-a procedat în acest mod, la alegerile din 2020. Asociația Câmpina Curată va oferi recompense de 3.000 lei celor care denunță tentativele de mită electorală la alegerile din 2024.

2296 vizualizari
27 mar. 2024 11:44

Cătălin Paraschiv, singurul candidat la postul de manager al Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina

4 comentarii

Ziua de 27 martie 2024 a reprezentat termenul limită pentru depunerea candidaturilor la concursul pentru postul de manager al Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina, instituție în subordinea căreia se află și Casa Tineretului.

Alte stiri recente

347 vizualizari
27 mar. 2024 21:58

Handbal feminin, juniori III. CS Câmpina - Tonus București 36-28

Primul meci oficial în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” a adus o victorie concludentă pentru CS Câmpina, în fața echipei Tonus București.

430 vizualizari
27 mar. 2024 07:57

Sportivii de la Barracuda Câmpina au participat cu rezultate bune la competiția ”Ivanofeia”, la Salonic

Salonic este oraș care te îndeamnă să te plimbi în fiecare moment. În acest superb oraș cu o moștenire multietnică destul de mare, influențată de diferitele civilizații care și-au pus amprenta asupra Salonicului, sportivii noștri, împreună cu cei de la Palatul Copiilor Constanța, au participat la Competiția Internațională de înot "Ivanofeia", desfășurată week-end-ul trecut, a fost un concurs la care au fost prezenți peste 700 de înotători din Grecia, Macedonia, Moldova, Cipru și, nu în ultimul rând, din România.