O elevă a Şcolii de Poliţie Câmpina, aflată în practică, implicată în salvarea unei fetiţe de doi ani

Actualitate (Categoria articolului)

Este perioada în care Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina găzduieşte examenul de admitere, dar o elevă a unităţii de învăţământ, Luciana Marin, aflată în practică, la Cernavodă, a fost implicată în salvarea unei fetiţe de doi ani.

Potrivit Poliţiei Române, agentul Angel Vrabie şi eleva Luciana Marin (foto), aceasta din urmă fiind în perioada de practică, se aflau în această după-amiază într-o patrulare obişnuită în oraşul Cernavodă, judeţul Constanţa. La un moment dat au observat cum o fetiţă de doi ani s-a înecat cu un sirop administrat de mama sa. Întrucât fetiţa nu mai putea respira, poliţistul i-a adus imediat un pahar cu apă, dar pentru că starea fetiţei se agrava vizibil, agentul şi eleva au transportat-o pe micuţă, împreună cu mama sa, cu autospeciala Poliţiei, la Spitalul Orăşenesc Cernavodă. Fetiţa a primit îngrijiri medicale de specialitate, starea ei de sănătate a fost stabilizată, dar a fost transferată la Spitalul Municipal Medgidia, pentru investigaţii amănunţite şi evitarea oricăror complicaţii.

(Sursa foto - Poliţia Română)

10714 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1100 vizualizari
19 apr. 2024 22:01

BEJ Prahova a respins contestația PSD privind numirea reprezentanților PNL în birourile electorale locale, inclusiv la Câmpina

În ziua desemnării reprezentanților partidelor politice în birourile electorale din fiecare localitate, PSD a depus o contestație. Contestația, formulată la nivelul fiecărei localități din Prahova, cu excepția comunei Izvoarele, dar având aceeași temă, a fost analizată la nivelul Biroului Electoral Județean Prahova și ulterior respinsă.

1145 vizualizari
19 apr. 2024 21:02

Biroul Electoral Câmpina a fost completat cu reprezentanții partidelor

2 comentarii

În cursul zilei de vineri, 19 aprilie, conform calendarului electoral, a fost realizată completarea Biroului Electoral de Circumscripție Câmpina cu reprezentanții formațiunilor politice.

Alte stiri recente

1314 vizualizari
22 apr. 2024 21:37

Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Luni seară, la Ploiești, a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită - USR - PMP - Forța Dreptei - pentru alegerile locale din 9 iunie, la nivelul județului Prahova.

1021 vizualizari
22 apr. 2024 20:14

La Câmpina, organizația Partidului ProRomânia a trecut la PSD. Președintele Liviu Davidescu este pe lista pentru Consiliul Local

La Câmpina, una dintre mișcările politice interesante de pe ultima sută de metri înaintea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale a fost realizată de Partidul ProRomânia.