Modernizarea transportului public, un subiect care nu mai este de actualitate pentru Câmpina

Actualitate (Categoria articolului)

Primăria Câmpina nu a mai depus cererea de finanțare pentru obținerea de fonduri europene în vederea modernizării transportului public. Practic, s-a intrat în criză de timp, studiul de trafic și studiul privind parcările nu au mai putut fi realizate și depuse până la termenul limită stabilit de Ministerul Dezvoltării, astfel că putem închide subiectul referitor la fondurile europene pentru achiziția de autobuze ecologice, pentru crearea unei rețele de piste de biciclete și pentru un studiu complex de management al traficului.

"Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă" - aceasta era denumirea oficială a proiectului pentru care se puteau accesa fonduri europene prin POR 2014-2020. Un proiect despre care noi am scris de nenumărate ori în a doua parte a anului trecut și la începutul acestui an, pentru că l-am considerat a fi o excelentă oportunitate pentru Câmpina. N-a fost să fie. Nu vom avea, deocamdată, nici autobuze ecologice, nici piste de biciclete, nu se va înființa nici societatea de transport public la care administrația locală să fie unic acționar. Mergem mai departe cu Eliro, după aceea tot cu Eliro sau poate o altă societate privată care va avea contract cu Primăria. Prin urmare, nu se va schimba nimic, cu toate cele șase runde de discuții care au avut loc la Primăria Câmpina și care au fost inițiate de consilierii locali Monica Clinciu și Florin Frățilă, cu tot acordul de principiu dat de CL pentru depunerea cererii de finanțare.
Reprezentanții Primăriei Câmpina motivează această situație prin faptul că nu s-a prezentat nimeni la selecțiile de oferte pentru realizarea studiului de trafic și a studiului privind organizarea parcărilor, iar apoi, când, în sfârșit, a fost găsită o firmă, aceasta a refuzat să semneze contractul deoarece și-a dat seama că nu are timp să realizeze documentația menționată în mai puțin de o lună.

"Știu că acest proiect a constituit slăbiciunea unor consilieri locali care și l-ar fi dorit realizat. Vreau să vă spun că și noi ni l-am fi dorit realizat, ne-am fi dorit și noi autobuze electrice moderne cu care să circule cetățenii municipiului, ne-am fi dorit o societate de transport în subordinea administrației locale. Doar că a fost vorba de multe documente care trebuiau întocmite, am făcut două proceduri de achiziție, dar nu a venit nicio firmă. Am identificat până la urmă o firmă de specialitate, care dorea să facă aceste studii, dar după ce a analizat mai bine situația și-a dat seama că nu mai e timp. Dacă suntem optimiști, poate că va fi reluat și acest proiect, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor proiecte", a declarat primarul Horia Tiseanu în cadrul unei conferințe de presă organizată recent la Primărie. (video)
Poate dacă Primăria se apuca de treabă din vara lui 2017, când a fost lansată această axă de finanțare europeană și s-a știut despre asta, nu se mai intra în criză de timp. Dar așa, s-a pierdut mai bine de jumătate de an. Oricum, reamintim administrației locale că anul viitor intră în vigoare Legea 37/2018 privind promovarea transportului ecologic, act normativ care prevede obligația autorităților locale, regiilor autonome, societăților aflate în subordinea primăriilor, dar și societăților private de transport, inclusiv firmelor de taxi, de a achiziționa mijloace de transport în comun acționate electric într-o proporție de minimum 30% din necesarul achizițiilor viitoare, scopul fiind în principal reducerea poluării. Pentru instituțiile publice, legea se aplică din 2019, iar în cazul societăţilor cu capital privat, inclusiv firmelor de taxi, legea se aplică din 2020.

4808 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Tudor 17.07.2018 13:11 Ar fi interesant să faceți un link la știrea inițială și să vedem dacă s-au adeverit comentariile de acolo. „Joc de glezne” parcă zicea cineva. Au făcut un pic de valuri pe uscat .... și gata. Game over!

Actualitate

2373 vizualizari
15 apr. 2024 18:08

Echipa Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina a câștigat Olimpiada județeană la dezbateri academice

Echipa Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina a câștigat etapa județeană a Olimpiadei la dezbateri academice, calificându-se pentru faza națională, care va avea loc începând cu 7 mai, la Constanța.

1578 vizualizari
15 apr. 2024 12:55

Un brad riscă să se prăbușescă în stația de la ”Salcie”, în centrul Câmpinei

De la o zi la alta bradul aflat chiar în spatele stației din fața fostului complex de la ”Salcie” se înclină din ce în ce mai amenințător și riscă să se prăbușească.

Alte stiri recente

201 vizualizari
16 apr. 2024 11:08

Anunț public. Asociațiile și fundațiile din Câmpina pot depune cereri pentru obținerea de finanțare în baza Legii 350/2005

Informații generale privind autoritatea contractantă: Municipiul Câmpina, cu sediul în Bd. Culturii, nr. 18, Câmpina, județul Prahova, tel. 0244/ 337454, fax 0244/371458, e-mail: web@primariacampina.ro, cod fiscal 2843272.

408 vizualizari
16 apr. 2024 10:58

Rareș Hodoiu (AIKO Câmpina), campion european la karate SKDUN

La Debrecen, în Ungaria, s-au desfășurat, în perioada 12-14 aprilie 2024, Campionatul European de Karate SKDUN și Cupa Europei SKDUN. Din lotul național al României, prezent la Debrecen, au făcut parte și doi sportivi câmpineni, de la Clubul AIKO. Este vorba despre Rareș Hodoiu și Alexandru Petre, iar rezultatele lor sunt excepționale la o competiție de un asemenea nivel.