Un act constatator confirmă existența unui prejudiciu cauzat de întârzierea lucrărilor la Centrul Turistic din Câmpina

Actualitate (Categoria articolului)

Documentul a ajuns la Ministerul Economiei și Turismului, Autoritatea Națională pentru Turism, ADR Sud Muntenia și a fost publicat inclusiv pe SEAP, la o categorie specială. Este, practic, pentru prima dată când se confirmă oficial că, în cazul Centrului Turistic din Câmpina, s-a creat un prejudiciu prin nerespectarea termenelor de execuție a investiției. 

Documentul a fost emis de Primăria Câmpina și demonstrează, o dată în plus, că tot ce am scris noi în ultimele luni în legătură cu problemele de la Centrul Turistic a fost cât se poate de adevărat. Pentru că firma executantă nu a realizat lucrarea la timp și în conformitate cu proiectul, municipiului Câmpina i s-a creat un prejudiciu valoric. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei, valoarea prejudiciului ar fi egală cu suma alocată de la bugetul local pentru continuarea lucrărilor în 2016 (90.000 lei), după pierderea fondurilor europene sistate la 31 decembrie 2015.

Vă reamintim, pentru Centrul de Informare şi Promovare Turistică, municipiul Câmpina a obţinut finanţare europeană de aproximativ 620.000 lei prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Firma General Service Grup 98 SRL Bucureşti a obţinut contractul pentru realizarea centrului turistic prin atribuire directă, de către Primăria Câmpina, valoarea acestui contract fiind de 372.000 lei. Contractul a fost semnat pe 7 mai 2015, lucrările au început pe 18 iunie și ar fi trebuit finalizate până la 23 noiembrie 2015. S-a încheiat un act adițional prin care s-a prelungit cu o lună termenul de execuție, dar lucrările au fost gata abia în februarie 2016.

Pentru General Service Grup 98 SRL, emiterea acestui document constatator reprezintă o mare problemă, pentru că i-ar putea bloca participările la viitoare licitații. Iar dacă se va emite un document similar și pentru Policlinica Municipală, unde lucrează aceeași firmă, lucrările sunt întârziate și unde, de asemenea, s-au alocat bani de la bugetul local pentru continuarea lor după pierderea fondurilor europene, atunci situația devine și mai complicată și s-ar putea ajunge chiar în instanță.

8135 vizualizari
6

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Augustin 16.03.2016 12:31 Tiseanu i-a nenorocit pe ăștia care i-au făcut casa!!!
  • Alina 16.03.2016 13:57 Eu nu cred ca Tiseanu a făcut așa ceva!!! Ar fi echivalent cu un gest sinucigaș!
  • Laura 16.03.2016 14:03 As paria ca întreaga suma va fi considerată pana la urma neeligibila, pentru ca s-a depășit termenul de finalizare nejustificat. Si uite așa, pentru căsuța piticilor si alți piticii de-ai lui Tiseanu vom plăti noi, campinenilor, ca prostii! Acum, întreb si eu: eu, in calitate de contribuabil, l-as putea da in judecată pe Tiseanu pentru felul in care a cheltuit banii mei din impozite si taxe? Ca nu a făcut toate prostiile astea cu banii lui, ci pe banii fraierilor!
  • Emil 16.03.2016 14:08 D-asta era primarul așa nervos azi prin primărie? Felicitări! I-ați demonstrat încă o data cât a fost de prost! Bravo vouă!
  • Balaban Ana 18.03.2016 00:27 Asa se procedeaza, orice lucrare intarziata trebuie declarata. Mi se pare total normal ca atunci cand castigi o licitatie, in speta centrul asta de informare, sa poti duce la capat lucrarea. Astfel, sunt total de acord ca o firma care nu poate sa-si onoreze ce scrie in contract, sa fie penalizata. In statele civilizate asa e de f mult timp si nu se mai inscriu la licitatii firme care nu au "potenta" necesara.
  • Corina 18.03.2016 07:06 Tiseanu este intr-un grav conflict de interese cu aceasta firma! Toti cei care lucreaza la aceasta firma sunt neamurile lui, pentru ca aceiasi oameni au lucrat si la casa lui cea noua, pe care a declarat ca o realizeaza in regie proprie. Nu cred ca ar fi mintit primarul, deci cei de la firma asta ii sunt rude, pentru ca asta inseamna regie proprie. Daca nu cumva e vorba de o altfel de regie!

Actualitate

317 vizualizari
28 mar. 2024 20:29

La Câmpina, sancțiune record de suspendare a unui permis de conducere

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, în două intervale orare (7.00 - 9.00 și 15.00 - 17.00), Poliția Câmpina a acționat în municipiul Câmpina și comuna Poiana Câmpina pe linie rutieră.

133 vizualizari
28 mar. 2024 19:58

Primim de la cititori. Groapa de pe Islaz... Strada Islaz

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis în urmă cu mai multe zile, pe numărul de whatsapp 0733.388.425, o imagine surprinsă pe o stradă din cartierul Câmpinița. 

Alte stiri recente

140 vizualizari
28 mar. 2024 21:19

Liga A Prahova, etapa a 22-a. Programul și delegările

Sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile etapei a 22-a din Liga A. Iată programul și delegările:

414 vizualizari
27 mar. 2024 21:58

Handbal feminin, juniori III. CS Câmpina - Tonus București 36-28

Primul meci oficial în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” a adus o victorie concludentă pentru CS Câmpina, în fața echipei Tonus București.