Seva Organic, primul meniu exclusiv organic la un restaurant din Câmpina

Actualitate (Categoria articolului)

Tot mai rar se întâmplă lucruri bune în Câmpina și tocmai de aceea, atunci când se întâmplă, ele merită să fie aduse în atenția tuturor. Seva Organic este un proiect inedit, care urmează să fie pus în curând în practică și care presupune un meniu realizat exclusiv din produse organice, produse sănătoase pentru organism. Unde va fi realizat acest proiect? La Restaurantul Seva din Câmpina, bineînțeles.

Seva Organic a apărut ca o necesitate pe o piața invadată de chimicale. Pentru că, ne place sau nu, în general nu prea știm ce mâncăm. „Totul a început ca o necesitate pentru familia mea, din dorinţa de a mânca sănătos. Apoi, odată ce am văzut că lucrurile merg bine şi chiar simţim în viaţa de zi cu zi îmbunătăţirea alimentaţiei, am decis să facem următorul pas, care se va concretiza prin apariţia unui meniu organic pe mesele Restaurantului Seva. În acest sens, funcţionează deja mai multe sere la Filipeşti, unde cultivăm doar produse care nu sunt ajutate de chimicale. În acelaşi timp, pe baza unei colaborări, începem la Proviţa şi creşterea de animale - oi, porci, vite şi păsări, astfel încât să avem toate cele necesare pentru realizarea unui meniu organic din producţia proprie. Vă spun sincer, am decis să fac acest pas pentru că nu mai am încredere în produsele altora, chiar dacă spun ei că sunt bio. Nu e posibil să faci o roşie în câteva zile sau un pui să fie bun de tăiat în una-două săptămâni. Vrem ca prin acest proiect să oferim o alternativă celor care trec pragul Restaurantului Seva, un meniu pentru cei care vor să mănânce sănătos şi nu prea au unde în zona noastră. M-aş bucura foarte mult dacă şi pentru copii s-ar putea introduce astfel de programe, prin care să mănânce cât mai sănătos. Chiar dacă preţurile vor fi puțin mai mari, vă asigur că vor fi numai produse de calitate, neindustriale”, ne-a declarat patronul Restaurantului Seva din Câmpina, Florin Abagiu.
Dincolo de certitudinea unor produse sănătoase şi promisiunea unor mese mult mai gustoase, proiectul Seva Organic presupune și promovarea unor produse tradiționale zonei noastre, cum ar fi, de exemplu, cașcaveaua de Valea Doftanei. Și mai presupune crearea de noi locuri de muncă, lucru foarte important și binevenit pe piața locală a forței de muncă. (P)

4392 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

2836 vizualizari
15 aug. 2018 19:48

"BebeFest", primul târg din Prahova destinat viitoarelor mămici, organizat de SanConfind și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului

În perioada 24-26 august 2018, între orele 10.00 - 22.00, la Ploiești Shopping City, va avea loc "BebeFest", un primul târg organizat în Prahova și destinat părinților și bebelușilor. Practic, va fi o expoziție de profil, unde cei interesați vor putea găsi produsele necesare femeilor însărcinate, dar și nou-născuților. Și nu doar produse, ci și foarte multe informații legate de sarcină, de naștere, de alăptare, de creșterea copilului. Evenimentul este organizat de Centrul Medical SanConfind Poiana Câmpina și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.

4650 vizualizari
15 aug. 2018 18:44

Firma de detectivi a reziliat contractul cu Primăria Câmpina

2 comentarii

Tactic Alert SRL Breaza a transmis Primăriei Câmpina o adresă prin care solicită rezilierea contractului încheiat luna trecută. Motivul - apariția în presă a informației legate de angajarea unei firme de detectivi, în condițiile în care, spun reprezentanții Primăriei, în astfel de domenii trebuie să existe confidențialitate. Cu alte cuvinte, Primăria și-ar fi dorit confidențialitate pe bani publici pentru o firmă privată plătită să păzească băncile, copacii, florile, coșurile de gunoi și câinii. Bun așa...

Alte stiri recente

273 vizualizari
17 aug. 2018 09:22

Ozon Clinic Therapy, unicul centru medical privat din Câmpina sub contract cu CJAS pentru specialitatea obstetrică-ginecologie

Centrul Medical Ozon Clinic Therapy din Câmpina funcţionează pe Strada 1 Mai, la numărul 31, aici oferindu-se consultații în mai multe specializări. Ozon Clinic Therapy este singurul centru medical din sectorul privat sub contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru specialitate obstetrică-ginecologie, cu trimitere de la medicul de familie.

257 vizualizari
16 aug. 2018 23:55

Câmpina, România 100. Casa lui Nicolae Grigorescu, Muzeul Memorial de astăzi

Marele pictor Nicolae Grigorescu s-a stabilit la Câmpina în anul 1890. A locuit mai întâi cu chirie, pentru ca mai târziu să cumpere un teren pe care și-a construit propria casă. O casă simplă, din lemn, situată pe locul unde astăzi se află Muzeul Memorial "Nicolae Grigorescu", pe Bulevardul Carol I, la nr. 108. Se spune că terenul a fost cumpărat cu banii câștigați din vânzarea tabloului "Atacul de la Smârdan".