Artiști fotografi din 62 de țări au trimis lucrări la Salonul Internațional de Fotografie de la Câmpina

Eveniment (Categoria articolului)

La Casa de Cultură "Geo Bogza" a avut loc sâmbătă vernisajul celei de-a II-a ediții a Salonului Internațional de Fotografie, eveniment organizat de tânărul câmpinean Răzvan Băleanu. 562 de artiști fotografi din 62 de țări s-au înscris la International Exhibition of Photography Campina - Romania 2017, fiind trimise în total 7.157 de lucrări pentru cele cinci secțiuni ale salonului.

Ca și la ediția precedentă, juriul a fost format din personalități ale artei fotografice mondiale: Tibor Jakab, Teodor Radu Pantea și Mircea Anghel, alături de ei aflându-se, bineînțeles, și Răzvan Băleanu. Munca juriului a fost foarte grea. Dintre cele 7.157 fotografii primite, s-a decis, într-o primă etapă, care vor fi acceptate în concurs. Apoi, dintre cele acceptate, au fost alese fotografiile premiate pentru fiecare categorie. În total, au fost acordate 124 premii. În cadrul vernisajului, fotografiile premiate au fost prezentate într-o proiecție video ilustrată muzical, dar a fost realizată și o expoziție a celor mai bune fotografii. La vernisajul salonului a fost prezent și Radu Pantea, unul dintre membrii juriului, artist fotograf, profesor de fotografie la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea. 
"Ne-am bucurat de o participare foarte numeroasă, de un număr foarte mare de lucrări trimise, am depășit orice record înregistrat vreodată în țara noastră. Cei mai mulți participanți au fost din China - 100 de artiști fotografi din patru foto-clubluri, din India am avut aproape 70 de participanți de la opt foto-cluburi, iar marea noastră surpriză a venit din Statele Unite ale Americii. De obicei, artiștii fotografi din SUA sunt destul de tradiționali și nu prea participă la saloane de fotografie organizate în afara țării lor. Foarte, foarte rar trimit lucrări la saloane din Europa. Dar iată că noi ne putem lăuda că la Salonul Internațional de la Câmpina avem 60 de participanți din SUA și numai nume mari", ne-a declarat Răzvan Băleanu. (video)

Salonul Internațional de Fotografie de la Câmpina este un eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al Societății Americane de Fotografie, Uniunii Globale a Fotografiei și Image Colleague Society International. Expoziția de la Casa de Cultură rămâne deschisă până la 10 februarie 2018.
Răzvan Băleanu are 33 de ani și este artist fotograf, membru al Societății Americane de Fotografie, Federației Internaționale de Artă Fotografică, Uniunii Globale a Fotografilor, Image Colleague Society International și Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are peste 90 de medalii, premii și mențiuni de onoare și peste 800 de lucrări acceptate la saloanele internaționale de artă fotografică. 
În orașul său natal, Răzvan Băleanu organizează două saloane de fotografie - Salonul Internațional Câmpina și Salonul Internațional ONYX, ambele fiind proiecte de anvergură, despre care puteți afla mai multe informații și puteți vedea o mare parte dintre fotografiile premiate intrând pe site-ul http://www.campinaexhibitions.net/

5430 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

4334 vizualizari
17 feb. 2018 11:42

"Cel mai bun degustător" a ghicit 15 sortimente de miere din... 15

Primul concurs de la Târgul Mierii - Câmpina 2018 a avut loc vineri, imediat după deschiderea oficială a manifestării. Șapte persoane s-au înscris pentru câștigarea titlului de "Cel mai bun degustător de miere". Participanților le-au fost puse la dispoziție 15 sortimente de miere, iar ei au avut de ghicit ce fel de miere este, practic ar fi trebuit să identifice produsul după gust, culoare, aromă.

4329 vizualizari
16 feb. 2018 22:55

Declarații “mieroase" ale oficialităților la deschiderea "Târgului Mierii"

3 comentarii

Deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediții a Târgului Mierii a avut loc astăzi, 16 februarie, la Casa Tineretului, locul tradițional de desfășurare a acestei manifestări. Iar la deschiderea oficială, alături de organizatori (reprezentanții Asociației Apicole "Valea Prahovei" și ai administrației locale câmpinene) s-au aflat câțiva oaspeți: subsecretarul de stat din Ministerul Agriculturii - Maricel Dima, senatorul de Prahova - Emanoil Savin, șeful delegației apicultorilor din Cimișlia - Alexandru Stirbet, precum și primarul comunei Poiana Câmpina - Alin Moldoveanu.

Alte stiri recente

2780 vizualizari
20 feb. 2018 19:11

A blocat trotuarul cu mașina, fix în centrul Câmpinei

2 comentarii

Întâlnim din ce în ce mai des și la Câmpina cazuri de conducători auto care-și lasă mașinile unde le este lor mai ușor, fără să le pese de ceilalți participanți la trafic. În multe situații, pietonii sunt cei care au de suferit, pentru că mașinile sunt parcate pe trotuar sau în zone exclusiv pietonale, cum a fost cazul șoferilor care au parcat direct în Pasajul de la Ceas (despre care am scris la momentul respectiv).

1937 vizualizari
20 feb. 2018 13:04

Locuitorii de pe Strada Buciumului au venit la ședința CL Câmpina. Au obținut promisiunea unei... pietruiri

2 comentarii

La ședința extraordinară de luni seară a Consiliului Local Câmpina, ședință în cadrul căreia a fost aprobat bugetul pentru 2018, au fost prezenți și locuitori de pe Strada Buciumului din Cartierul Voila. Este vorba despre acea stradă care nu a fost asfaltată niciodată și despre care noi am scris de mai multe ori în ultima vreme.