Anul 2017 a debutat pentru atletismul câmpinean cu participarea la Cupa Romanian Masters Athletics, care a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie, la sala "Lia Manoliu" din Bucureşti. Elevii antrenorilor Mihaela Marin şi Nicolae Pavel au reuşit să câştige ambele probe de aruncarea greutăţii, atât la feminin, cât şi la masculin, la categoria juniori II, iar ceea ce este şi mai îmbucurător, mai mulţi sportivi şi-au îmbunătăţit recordurile personale, existând astfel premizele pentru un sezon indoor de succes.
În proba feminină de aruncarea greutăţii, la categoria juniori II, Andreea Lungu (antrenor Mihaela Marin) nu a avut nicio emoţie, impunându-se cu o aruncare de 13,06m, nou record personal, la aproape 4 metri de ocupanta locului secund.
În proba similară masculină a fost foarte aproape ca întreg podiumul să fie ocupat de sportivi de la CSS Constantin Istrati Câmpina: Andrei Richea - locul 1, cu 14,92m (nou record personal); Marius Vasile - locul 2, 14,40m (nou record personal); Sebastian Oprea - locul 4, 12,33m; Alexandru Cordoş - locul 6, 11,43m (nou record personal). Toţi aceşti sportivi sunt antrenaţi de Nicolae Pavel.
De asemenea, Vlad Bădescu s-a clasat pe locul al doilea la triplusalt, cu o săritură care a măsurat 13,78m, din chiar prima încercare.
FunSports Cup, turneul internațional de la Brașov continuă cu întrecerile rezervate juniorilor mai mici - III și IV.
Marți dimineață, chiar la prima oră, în jocurile pentru stabilirea ierarhiei finale, CS Câmpina a obținut prima victorie din cadrul FunSports Cup,
Cel de-al patrulea meci din faza grupelor pentru CS Câmpina a adus o nouă înfrângere, este drept la un scor mai strâns, pentru junioarele II de la CS Câmpina.
Luni dimineață, de la ora 8.30, în Sala Metrom, din Brașov, a avut loc primul meci al celei de-a doua zile a turneului internațional de handbal de la Brașov - FunSports Cup.