Stadiul celor mai importante investiții programate în Câmpina, în 2017

Actualitate (Categoria articolului)

La începutul anului, la propunerea primarului municipiului, Consiliul Local Câmpina a aprobat o listă lungă de investiții, cu tot cu banii necesari, normal. Am intrat acum în ultimul trimestru al anului, în scurt timp vine și iarna, așa că haideți să vedem împreună ce s-a făcut și ce nu s-a făcut în Câmpina în acest an. Iată, așadar, stadiul celor mai importante investiții aprobate de Consiliul Local.

Reabilitare termică blocuri de locuinţe – 150.000 lei alocaţi – a fost o sumă prinsă în buget doar în eventualitatea în care vor exista fonduri guvernamentale pentru un astfel de program. Cum acestea nu au venit, nu s-a făcut nimic.

Amenajare teren multifuncţional de sport – 167.000 lei – este una dintre puţinele lucrări realizate, doar că nu a ieşit ceea ce s-a dorit, iar despre acest lucru am scris scris pe larg în ultima vreme.

Reparaţii capitale Cămin Energetic (parter și primul etaj) – 1.070.000 lei – procedura de achiziție publică (organizarea licitației) este în derulare.

Punere în valoare vestigii Vama veche – Parcul Trandafirilor – 5.000 lei – vestigiile descoperite aici de arheologi au fost... acoperite pentru a fi ferite de ploi și ninsori. Așa vor rămâne până când administrația locală va lua o decizie cu privire la implementarea (sau nu) a unui proiect de amenajare a unor galerii din sticlă. Un astfel de proiect ar fi foarte costisitor și de aceea decizia a tot fost amânată.

Extindere cimitir Bobâlna – 150.000 lei – indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect au fost aprobați la sfârșitul lunii iulie. Urmează obţinerea unui nou set de avize necesare pentru autorizaţia de construire şi apoi derularea procedurii de achiziţie publică pentru desemnarea firmei executante.

Reabilitare Parc Soldat – 1.757.360 lei – după ce s-au actualizat în mai multe rânduri indicatorii tehnico-economici, pe 19 septembrie a fost publicat pe SEAP anunțul în vederea serviciilor de proiectare și execuție pentru această investiție. Licitația este în desfășurare.

Combatere alunecări de teren Strada Plevnei – 1.015.000 lei – au fost realizate doar lucrările programate pe aleile Păcii şi Sulfinei. Pentru Strada Plevnei, suma necesară lucrărilor este foarte mare (undeva la 17 milioane lei) și se speră accesarea unor fonduri europene pentru o astfel de lucrare.

Creşterea eficienţei energetice Bloc 12, Strada Victoriei – 165.000 lei – s-au aprobat indicatorii tehnico-economici şi se aşteaptă finalizarea documentaţiei pentru declanşarea procedurii de achiziţie publică în vederea realizării lucrării.

Amenajare skate park – 568.000 lei – procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția acestei lucrări este în derulare. Anunțul a fost publicat pe SEAP pe 6 octombrie 2017.

Amenajare teren sport Grădiniţa nr. 5 – 295.000 lei – procedura de achiziție publică a demarat pe 25 septembrie 2017 și se află în desfășurare.

Modernizare Strada Parcului – 100.000 lei – este una dintre lucrările pentru care administraţia locală a primit fonduri de 2,4 milioane lei de la Guvern, prin PNDL. Licitația pentru proiectare și execuție se află în curs de desfășurare pe SEAP.

Semaforizare intersecţie B-dul Culturii cu Strada Griviţei – 1.145.000 lei; Semaforizare intersecţie B-dul Culturii cu Strada Plevnei – 394.000 lei; Semaforizare Strada Ana Ipătescu cu Strada Toma Ionescu – 424.000 lei – procedura de achiziție a fost reluată, după ce inițial a fost scoasă la licitație doar proiectarea lucrărilor. Apoi, s-a luat decizia scoaterii la licitație a “pachetului” complet – proiectare și execuție. Asta, la un an după anunțul inițial. Iar în loc ca lucrarea să fie deja gata, avem o nouă licitație.

Reabilitare Calea Doftanei – s-au alocat inițial 1.000.000 lei, apoi, la ultima rectificare bugetară, suma a fost redusă la 666.540 lei, administrația locală fiind conștientă că lucrarea nu se va realiza în acest an. Pe 5 octombrie 2017 a demarat procedura de achiziție publică pentru actualizarea și completarea proiectului tehnic.

Reabilitare Strada Bobâlna – suma alocată inițial a fost de un milion lei, apoi a fost redusă la 700.000 lei. Ca și în cazul străzii Calea Doftanei, se află în derulare procedura de achiziție publică pentru modificarea proiectului tehnic.

Modernizare Strada Dealului – 49.000 lei – nu s-a făcut nimic.

Reabilitare Şoseaua Paltinu – 100.000 lei – nu s-a făcut nimic.  

Încheiem cu o precizare. La începutul anului, suma alocată pentru investiții de la bugetul Câmpinei se ridica la 12,5 milioane lei. În momentul de față, în conturile Primăriei Câmpina se află aproximativ 14 milioane lei pentru ambele secțiuni (funcționare și dezvoltare). Deci nu se pune problema că nu au fost bani măcar pentru o parte din lucrări. Vă lăsăm pe dvs. să apreciați singuri dacă din lista de mai sus ar mai putea fi executat ceva anul acesta...

3953 vizualizari
3

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Emil 09.10.2017 20:18 Parcul de la Soldat și Skate Parkul se știe cine va câștiga procedura de achiziție !!! Probabil va Imaginați cine și veți vedea la finalizare ca am dreptate !!!
  • Nick 10.10.2017 09:59 Tiseanu va demisiona cât de curând!!! Știu din sursa sigura! Își va anunța public foarte curând demisia, după ce a stabilit cu avocatul sau ca este cea mai buna soluție pentru a scapă de o iminenta condamnare cu executare. După demisie, se va interna o vreme la Voila. Cred ca este o veste foarte buna pentru câmpineni și sper sa se deblocheze și lucrările din oraș.
  • Mihai 11.10.2017 09:51 Pt Nick - nu va faceți iluzii, nu pleacă niciodată câinele flamand de la măcelărie! Adică, eu nu cred ca Tiseanu va demisiona vreodată! Nu a dovedit niciodată ca este un om de onoare !

Actualitate

3407 vizualizari
15 dec. 2017 21:30

Pentru prima dată de la înfiinţare, CS Câmpina își prezintă raportul de activitate. Pagini multe, răspunsuri puține

1 comentarii

În scurta, dar zbuciumata sa existență, CS Câmpina nu a prezentat niciodată un raport de activitate, deși avea această obligație trimestrial, cel puțin în fața Consiliului Local. Conducerea CS Câmpina nu a excelat niciodată la capitolul comunicare, nu a existat transparență deși, vă reamintim, este un club finanțat din bani publici. Primul raport de activitate va fi prezentat în ședința de marți, 19 decembrie, a CL Câmpina. Lăsând la o parte lipsa de modestie, credem că avem partea noastră de "vină" în această poveste. Dacă nu scriam în mod repetat despre problemele de la CS Câmpina, oare mai cerea cineva clubului un raport de activitate?

5051 vizualizari
15 dec. 2017 20:38

Parcurile Milia și Soldat din municipiul Câmpina ar putea primi o unică denumire - "Regele Mihai I"

1 comentarii

Pe ordinea de zi a ședinței de marți, 19 decembrie, a Consiliului Local Câmpina se află un proiect de hotărâre privind acordul de principiu pentru acordarea unei denumiri unice parcurilor Milia și Soldat. Inițiatorii proiectului propun ca întreaga zonă să se numească "Regele Mihai I".

Alte stiri recente

7159 vizualizari
17 dec. 2017 07:43

Incendiu la Brebu. O casă, anexele acesteia și o mașină au luat foc în urma unui scurtcircuit electric

Un incendiu violent a izbucnit noaptea trecută la o locuință din comuna Brebu. Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea focului.

12563 vizualizari
16 dec. 2017 09:46

Un tânăr câmpinean a fost găsit spânzurat în păduricea de lângă Strada Podului

Este vorba despre un tânăr de 33 de ani, administratorul unei spălătorii auto din Câmpina, care a fost găsit spânzurat de un copac în păduricea adiacentă Bulevardului Culturii, undeva între străzile Podului și Oprescu Adrian. Bărbatul a fost găsit în această dimineață chiar de tatăl său, care a anunțat autoritățile.