Scena pentru Festivalul "Serbările Toamnei" - Câmpina 2018 va fi amplasată în intersecția de la Notariate. Terasele, de la cinematograf în jos

Actualitate (Categoria articolului)

La jumătatea acestei luni (15-16 septembrie) la Câmpina va avea loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului "Serbările Toamnei". Spre deosebire de anii precedenți, ediția din acest an vine cu unele noutăți, în special de natură organizatorică. festivalul nu mai are loc în intersecția de la fosta Casă a Cărții, ci la Notariate, adică la intersecția Bulevardului Carol I cu Strada 1 Decembrie 1918 (lângă celebrul "turn înclinat"). Acolo, în acea intersecție, chiar în dreptul Parcului Trandafirilor, va fi amplasată scena pentru spectacole.

Terasele și tarabele comercianților vor fi amplasate pe bulevardul central, de la cinematograf în jos, până la intersecția cu Strada Sergent Major Erou Grigore Nicolae, adică în fața cinematografului, parcării Spitalului Municipal și Policlinicii). Circulația rutieră va fi blocată de vineri seară până luni dimineață pe Bulevardul Carol I, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Frații Golești (Biserica de la Brazi) și intersecția cu Sg.Maj. Erou Grigore Nicolae. În cele două zile de festival, pe Strada 1 Decembrie 1918 nu va mai fi sens unic, se va putea circula atât de la Școala Centrală până în parcarea de la Penny, cât și invers.
Prima zi a "Serbărilor Toamnei", sâmbătă, 15 septembrie, va fi dedicată folclorului, în cadrul festivalului fiind inclusă "Hora prahoveană", o manifestare tradițională, organizată neîntrerupt la Câmpina în ultimii 23 de ani. Sâmbătă, la ora 11.00, va fi deschiderea oficială a evenimentului, va avea loc o paradă a costumelor populare - la care vor participa ansamblurile folclorice participante la "Hora prahoveană", apoi va avea loc premierea elevilor olimpici. Prima parte a spectacolului va începe (probabil) la ora 12.00, iar pe scenă vor urca soliști și ansambluri din Prahova. A doua parte a spectacolului va avea loc de la ora 19.00, când vor evolua Ansamblul Folcloric al Casei Tineretului, Ansamblul Folcloric "Ghiocelul" al Casei de Cultură, Ansamblul Folcloric "La izvor" din Cimișlia (Republica Moldova) și solista de muzică populară Adriana Deaș. Apoi vor cânta îndrăgiții artiști Doinița și Ionuț Dolănescu și Maria Dragomiroiu.
Duminică, 16 septembrie, de la ora 19.00, pe scenă vor urca Adda, Cabron, Alama & Pacha Man și Voltaj. Festivalul se va încheia cu un foc de artificii (artificiile vor fi lansate din parcarea fostului complex comercial Fibec). Pentru organizarea Festivalului "Serbările Toamnei" - Câmpina 2018, administrația locală a alocat de la bugetul municipiului aproximativ 30.000 euro.

Citiți și Probe de artificii pentru Festivalul "Serbările Toamnei" 2018, pe nervii și, bineînțeles, pe banii câmpinenilor

8451 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

165 vizualizari
15 nov. 2018 16:28

La Câmpina, a început montarea noilor decorațiuni pentru Sărbătorile de Iarnă

În urmă cu câteva zile scriam că Primăria Câmpina a fost ceva mai operativă anul acesta comparativ cu anii precedenți și a încheiat deja procedurile de achiziție publică pentru cumpărare și închirierea unor instalații ornamentale pentru iluminatul festiv de sărbători.

3050 vizualizari
14 nov. 2018 13:59

Un bărbat de 34 de ani din Câmpina, autorul alertelor false cu bombă de la Ploiești

1 comentarii

Marți seara, Ploieștiul a fost în stare de alertă după ce un telefon anonim sesiza o amenințare cu bombă la magazinul Kaufland, din nordul Ploieștiului, precum și la Spitalul Județean Ploiești. Numeroase forțe de ordine, s-au deplasat în cele două locații, iar la Spitalul Județean de Urgență au venit și autorități publice, inclusiv prefectul județului - Ioana Mădălina Lupea și președintele Consiliului Județean - Bogdan Toader.

Alte stiri recente

682 vizualizari
15 nov. 2018 12:45

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Nicolae Iorga

Nicolae Iorga este, fără îndoială, una dintre cele mai mari personalități ale României din prima jumătate a secolului trecut. O personalitate care a avut multiple legături cu Câmpina.

1576 vizualizari
15 nov. 2018 12:21

Oare de ce la Câmpina aproape toate lucrările la infrastructură încep toamna?

3 comentarii

Este întrebarea multor câmpineni, mai ales conducători auto, exasperați că puținele străzi care mai erau bune au fost sparte pentru diverse lucrări, existând șanse minime ca aceste străzi să fie refăcute la un nivel acceptabil înainte de sosirea iernii.