Aici a fost cândva un ștrand. Amintiri din Câmpina de altădată...

Social (Categoria articolului)

Ștrandul de la Casa Tineretului. Astăzi nu mai este funcțional. Administrația locală încearcă de câțiva ani să-l reabiliteze, dar, deocamdată, a fost realizat doar studiul de fezabilitate în vederea modernizării acestui spațiu. Va mai dura ceva timp până când aici, la Casa Tineretului, vom avea, din nou, un ștrand. Așa cum Câmpina a avut aproape 80 de ani.

Ștrandul de la Casa Tineretului a fost construit în perioada 1936-1940 de Atelierele Centrale Câmpina (ACC), care aparțineau pe atunci Rafinăriei "Steaua Română". Pentru elitele localității s-a construit mai întâi ștrandul de lângă teatru (cunoscut mai târziu ca fiind al Petrom și ulterior al Amana Inn). Apoi, pentru oamenii de rând, a fost realizat acest ștrand de la Casa Tineretului, care a funcționat până în urmă cu vreo cinci-șase ani. Atunci, în anii '40, pe locația cunoscută s-a construit ștrandul, cu toalete, cabine și dușuri, dar s-au construit și vestiarele și anexele pentru secțiile sportive de la Clubul Energia aparținând ACC. Mulți ani, aici a funcționat secția de box a Clubului Energia, cu rezultate deosebite la nivel județean și național. Dar despre asta vom scrie separat, într-un alt episod al Amintirilor...
La începutul anilor 80', când a fost construită Casa Tineretului, aproape toate clădirile adiacente ștrandului au fost dărâmate. A rămas doar ștrandul și a funcționat multă vreme cu investiții minime. Sperăm ca într-o bună zi, aici, lângă Casa Tineretului, Câmpina să aibă, din nou, un ștrand, iar întreaga zonă să fie amenajată corespunzător. Să nu se adeverească vorba că dărâmăm și nu mai punem nimic în loc.

(Mulțumim domnului Mircea Scorțeanu pentru fotografiile puse la dispoziție)

4911 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Gigi 10.07.2018 22:56 Pana nu dispare odiosul tiseanu nu o sa vedeți lucruri bune in oraș....
  • Tica 11.07.2018 07:40 Ce vremuri!

Social

1830 vizualizari
20 sep. 2018 22:08

"Insta Cafe", locul din Câmpina unde poţi să savurezi o cafea într-un cadru natural de poveste

Bulevardul Culturii, din Câmpina, a fost dintotdeauna locul preferat de promenadă al localnicilor, indiferent de anotimp. În Anul Centenar, doi tineri întreprinzători, Eduard Pîslaru şi Nathaniel Geană, au decis să redea unui colţişor din bulevard strălucirea de altădată. Aşa a apărut "Insta Cafe".

1356 vizualizari
20 sep. 2018 20:37

Câmpina, România 100. Pasajul de la Ceas, aşa cum arăta prin anii '70 şi azi

Pasajul de la Ceas, din zilele noastre, este - fără îndoială - kilometrul 0 al Câmpinei. De-a lungul acestui serial am prezentat în mai multe episoade diverse instantanee din zona care astăzi este cunoscută sub numele de Pasajul de la Ceas. Imaginea de arhivă din acest episod este ceva mai nouă, nu are decât ceva mai mult de 40 de ani, fiind realizată la sfârşitul anilor '70.

Alte stiri recente

1939 vizualizari
20 sep. 2018 19:48

Primarul Horia Tiseanu: „Trebuie să ne luăm adio de la vreun teren de la Jandarmerie!”

La sediul Primăriei Câmpina a avut loc miercuri o întâlnire a reprezentanților administrației locale, tema fiind găsirea unei locații potrivite pentru construirea unei săli de sport. În cadrul acestei întâlniri despre care noi am scris AICI, primarul Horia Tiseanu a făcut o afirmație categorică legată de posibilitatea ca administrația câmpineană să obțină vreun teren de la fosta unitate de jandarmi, situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

2074 vizualizari
20 sep. 2018 19:12

Marș cu biciclete, role și trotinete. Elevii Şcolii Centrale Câmpina vor marca, astfel, "Săptămâna Europeană a Mobilităţii"

În perioada 16-22 septembrie se sărbătorește "Săptămâna Europeană a Mobilităţii". Este vorba, de fapt, despre o campanie europeană de promovare a formelor alternative de transport ecologic, de reliefare a faptului că mobilitatea sporește calitatea vieții în mediul urban, reducând poluarea. Elevii Școlii Gimnaziale Centrale din Câmpina vor organiza vineri, 21 septembrie, o acțiune dedicată mobilității.