Ca să știți pe unde mergeți, Primăria Câmpina v-a montat și o hartă pe "aleea - tobogan". Dacă vă rupeți picioarele, sunteți singurii vinovați...

Actualitate (Categoria articolului)

Primăria Câmpina nu încetează să ne uimească. După ce a modernizat o alee și a transformat-o într-un loc numai bun să-ți rupi picioarele, acum a montat în zona și o hartă, ca nu cumva să se rătăcească cineva pe cei câțiva zeci de metri de la stradă până la dispensarele medicale. Un motiv în plus să ne dăm seamă că, de fapt, nu s-a înțeles adevărata problemă pe care o au oamenii care vin aici.

Să reluăm povestea cu "aleea tobogan" despre care am scris de mai multe ori. Jos este Calea Doftanei. Sus este Strada Voila. Între cele două - o zonă în pantă, unde se află niște cabinete medicale. La aceste cabinete se ajungea pe o alee de pământ. Primăria Câmpina s-a gândit să o amenajeze, să o asfalteze, să meargă oamenii în condiții civilizate. Un lucru foarte bun, de altfel. Numai că a ieșit altceva. Oamenii merg în condiții civilizate, dar nu și în condiții de siguranță din cauza unei porțiuni abrupte și destul de greu accesibile. O porțiune care a fost făcută și apoi refăcută, dar problema tot nu a fost rezolvată. 
Am spus-o și o repetăm. La cabinetele medicale vin oameni bătrâni, vin mămici cu copii în brațe sau în cărucior, vin persoane cu dizabilități. Pentru ei, această alee a devenit un coșmar. O femeie și-a rupt piciorul aici în încercarea de a-și proteja copilul. Această aleea reprezintă un pericol real și nu exagerăm cu nimic. La iarnă nici nu va putea fi folosită.
Prin montarea indicatorului cu harta, Primăria Câmpina încearcă să ne explice că aleea este strict pietonală în partea dinspre Calea Doftanei, iar cu cărucioarele trebuie să se intre pe partea dinspre Strada Voila. Cu alte cuvinte, chiar dacă o persoană vine de pe Calea Doftanei, trebuie să ocolească toată zona și să ajungă pe Strada Voila pentru a intra de aici pe aleea care duce la cabinetele medicale. Oameni buni din Primăria Câmpina, acea alee era o scurtătură pentru toată lumea, pacienți sau simpli trecători. Unii veneau la cabinetele medicilor de familie, alții doar "tăiau" dealul pentru a ajunge din Strada Voila în Calea Doftanei și invers. Pe jos, cu cărucioare, cu biciclete. Acum le-ați asfaltat aleea, dar ați făcut-o atât de bine, încât oamenii au început să ocolească zona. Și pentru ca aberația să fie completă, le-ați mai montat și o hartă. Probabil, ca să vă spălați pe mâini de orice incident nedorit care s-ar putea produce aici.

4128 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Rata Decebal 19.06.2017 20:57 Circula o expresie pe fbook ''daca esti prost de mic,cind ajungi mare doar te joci'',dar aici jocul este pe bani publici.

Actualitate

1780 vizualizari
17 oct. 2017 12:45

Primăria Câmpina pregătește reabilitarea aleilor și trotuarelor de pe Strada Toma Ionescu, a parcării și aleilor de pe Strada Maramureș

Primăria Câmpina a demarat procedură de achiziție publică pentru două lucrări de reparații. Este vorba despre selecții de oferte în vederea realizării unor lucrări de reabilitare a trotuarelor și aleilor de pe Strada Toma Ionescu, respectiv reabilitarea aleilor și parcării din zona blocurilor de pe Strada Maramureș.

1826 vizualizari
17 oct. 2017 12:05

Au început reparațiile la tribunele și vestiarele terenului sintetic de la baza sportivă Petrol din Câmpina

1 comentarii

La terenul sintetic de fotbal din incinta Căminului Petrol din Câmpina au început lucrările de reparații. Primele care au intrat în lucru sunt tribunele, urmează vestiarele, iar la final împrejmuirea.

Alte stiri recente

828 vizualizari
17 oct. 2017 19:25

Liga A Prahova, etapa a 10-a. Avancronici

La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate partidele etapei a 10-a din Liga A Prahova, la fotbal. Iată programul şi avancronicile partidelor:

1094 vizualizari
17 oct. 2017 19:21

CS Câmpina va merge la Cimişlia, în Republica Moldova, pentru un meci amical cu echipa locală de fotbal

În baza relaţiilor de înfrăţire dintre municipiul Câmpina şi localitatea Cimişlia, din Republica Moldova, echipa de fotbal a CS Câmpina a fost invitată, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru disputarea unui meci amical cu formaţia locală.