50 de ani de la înființarea Școlii de Poliție din Câmpina

Eveniment (Categoria articolului)

La Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina au avut loc astăzi mai multe festivități dedicate împlinirii a 50 de ani de la înființarea instituției. Școala de la Câmpina funcționează din anul 1968 și este prima școală militară înființată în România pentru pregătirea subofițerilor de poliție. Din 2002, școla poartă numele lui Vasile Lascăr, fost ministru de inetrne în perioadele 1896-1897 și 1902-1904, cel care a promovat în Parlament prima lege organică a Poliției Române și a realizat primul regulament al agentului de poliție.

Numeroși oaspeți au fost prezenți la festivitățile de astăzi: chestorul Adrian Miron - adjunct al inspectorului general al Poliției Române, comisar șef Valentin Minoiu - director în cadrul Direcției Management Resurse Umane din MAI, Dumitru Coarnă - președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, prefectul județului - Mădălina Lupea, reprezentanți ai celorlalte instituții de învățământ din subordinea MAI, foști directori ai școli, foști profesori, ofițeri în rezervă și retragere, precum și membrii celor patru delegații străine de la școlile de poliție din Germania, Ungaria, Ucraina și Slovacia. De altfel, delegațiile străine au oferit conducerii Școlii de Poliție "Vasile Lascăr" plachete și medalii și au vorbit foarte frumos despre relația de colaborare dintre instituțiile pe care le reprezintă, o relație care durează de ani buni. Administrația locală a fost reprezentată de Marian Dulă, consilierul personal al primarului municipiului. Au fost prezenți, de asemenea, mai mulți preoți din municipiu, în frunte cu părintele protoiereu Grigore Melnic.

S-au ținut alocuțiuni, au fost acordate plachete aniversare foștilor comandanți ai școlii (Remus Motorga, Remus Rus, Constantin Cândea, Alexandru Lefter și Ion Tomescu), precum și mai multor oaspeți prezenți la festivități, a fost dezvelit "Bustul polițistului în slujba cetățeanului"și a fost citit ordinul intern prin care sălile de cursuri, pavilioanele și poligoanele de tragere au primit numele unora dintre foștii directori ai școlii, iar aleea principală a fost denumită "Aleea Constantin Istrati", în semn de omagiu adus savantului care și-a legat pentru totdeauna numele de Câmpina și pe al cărui domeniu de aici, donat ulterior orașului, a fost construită Școala de Poliție. Toți oaspeții au mers pe platoul unității pentru a asista la defilarea detașamentelor de elevi, apoi a fost vizitată școala. Pentru că unitatea de învățământ de la Câmpina împlinește 50 de ani de existență în Anul Centenarului Marii Uniri, elevii acesteia au plantat 100 de pomi fructiferi în "Livada privighetorilor" și alți 50 de pomi în "Livada veverițelor". Denumirile celor două livezi de la Școala de Poliție provin de la "vizitatorii permanenți pe care îi avem printre noi".

10443 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Stroe Nicolae 13.05.2018 16:56 Tot respectul pentru profesori ce s-au dedicat formării profesionale a agenților de politie , felicitări celor ce au absolvit cursurile .

Eveniment

1241 vizualizari
31 mar. 2024 08:58

La Câmpina, credincioșii romano-catolici au primit Lumina Sfântă a Învierii

La Câmpina, comunitatea romano-catolică este formată din aproximativ 400 de persoane. O bună parte dintre aceștia au participat sâmbătă seară la slujba de Înviere și au primit Lumina Sfântă a Învierii la Biserica ”Sfântul Anton de Padova”, din municipiu, ctitorie a inginerului Anton Raky. Slujba de Înviere oficiată de părintele paroh Claudiu Cojan a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu binecuvântarea Focului și a Lumânării Pascale.

2068 vizualizari
25 mar. 2024 21:51

De ziua ei, Poliția Câmpina și-a deschis porțile pentru copiii de la mai multe școli

1 comentarii

25 Martie este Ziua Poliției, iar una dintre activitățile desfășurate cu acest prilej a fost și la Câmpina. Aici, Poliția Municipală și-a deschis porțile, elevi de la Grădinița ”Iulia Hasdeu”, Școala gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic Mecanic, Școala Centrală și Școala Gimnazială din cadrul Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” fiind fascinați să descopere un univers nou.

Alte stiri recente

392 vizualizari
19 apr. 2024 09:34

”Dosarele X” la AJF Prahova. O echipă a câștigat un meci fără a avea legitimațiile jucătorilor!

Orice scenariu de film oricât de SF ar fi, pălește în fața unor realități mioritice. Un exemplu recent a fost oferit de Asociația Județeană de Fotbal Prahova, care a reinventat legile și logica și ale cărei decizii sunt de domeniul... ”Dosarelor X”.

317 vizualizari
19 apr. 2024 08:57

Primim de la cititori. Încă unul care are nevoie de... două locuri de parcare

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 o imagine surprinsă zilele trecute în parcarea Complexului comercial Kaufland, din Câmpina.