Va începe ALDE să colaboreze cu PSD și la Câmpina sau îl va susține în continuare pe primarul Horia Tiseanu?

Politică (Categoria articolului)

Câmpina are un statut aparte indiferent despre ce ar fi vorba. Aici lucrurile sunt întotdeauna altfel. În politică parcă mai mult decât în orice alt domeniu. La Câmpina, puterea locală este deținută de PNL și PMP. O putere susținută la nivelul Consiliului Local și de ALDE, spre marea supărare a PSD. Pentru că, la nivel național, PSD și ALDE guvernează împreună această țară, în timp ce la Câmpina, ALDE este de partea primarului liberal. Cel puțin, așa a fost până acum.

Nu există un protocol scris între PNL și ALDE, la nivelul administrației câmpinene, așa cum există între PNL și PMP. Cu toate acestea, după alegerile locale din 2016 și până la finalul lui 2017, cei doi consilieri locali din partea ALDE au votat cu PNL. Asta, spre marea dezamăgire a social-democraților care s-au plâns de multe ori la conducerea județeană a partidului de situația de la Câmpina. Social-democrați care, bineînțeles, l-au acuzat mai mult sau mai puțin voalat pe liderul organizației locale a ALDE, Daniel Ioniță, că votează cu PNL pentru că primarul Horia Tiseanu i-a facilitat angajarea soției (prin concurs, desigur) în funcţia de responsabil al Casei de Cultură „Geo Bogza”. Daniel Ioniță ar fi avut o înțelegere cu Horia Tiseanu și fiecare și-a respectat partea. 
Așa a fost un an și jumătate. Acum, PSD pune piciorul în prag și vrea protocol semnat cu ALDE. Iar consilierii ALDE să voteze cum votează cei ai PSD, nu cum vrea primarul Câmpinei. S-a mers chiar departe de această dată, până la președintele ALDE la nivel național, Călin Popescu Tăriceanu, iar acesta a dat dreptate PSD și l-a pus în mare încurcătură pe Daniel Ioniță.

Pe de altă parte, la prima şedinţa ordinară a Consiliului Local Câmpina, cea din 25 ianuarie 2018, în sală a fost prezentă și Mihaela Voicilă, președintele PSD Câmpina, o apropiată a noului premier Viorica Dăncilă, după cum spun sursele noastre. Nu ştim dacă Mihaela Voicilă a venit la ședință din curiozitate, să vadă cum se comportă consilierii PSD sau cum votează cei de la ALDE. Cert este că la singurul proiect la care PSD a avut o altă părere decât majoritatea, cel privind schimbarea destinaţiei cantinei de la Liceul Tehnologic Mecanic și închirierea ei pentru nunți, botezuri, cumetrii, ALDE a votat alături de PSD, contribuind la respingerea proiectului. Ce-i drept, şi cu şi fără votul celor doi consilieri ALDE, rezultatul era acelaşi, pentru proiectul respectiv fiind necesare două treimi din numărul voturilor, adică 13 din 19. Dar poate a fost doar un semnal. 
În Consiliul Local Câmpina, situaţia politică este următoarea: PNL – 8 consilieri, PSD – 7, PMP – 2, ALDE – 2. Alianţa PNL – PMP faţă de alianţa PSD – ALDE are un avantaj fragil, 10-9, iar primarul Horia Tiseanu are nevoie de o mobilizare serioasă ori de câte ori va avea nevoie de trecerea unor proiecte mai delicate, cu majoritate simplă. Sau, poate, va „defecta” din nou vreun consilier ALDE, atunci când „interesul cetăţeanului” o va cere. Oricum, este clar că odată cu trimiterea primarului Tiseau în judecată şi pe măsură ce se apropie alegerile, vom asista la multe lucruri interesante pe scena politică locală.

5913 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Politică

1294 vizualizari
22 apr. 2024 21:37

Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Luni seară, la Ploiești, a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită - USR - PMP - Forța Dreptei - pentru alegerile locale din 9 iunie, la nivelul județului Prahova.

998 vizualizari
22 apr. 2024 20:14

La Câmpina, organizația Partidului ProRomânia a trecut la PSD. Președintele Liviu Davidescu este pe lista pentru Consiliul Local

La Câmpina, una dintre mișcările politice interesante de pe ultima sută de metri înaintea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale a fost realizată de Partidul ProRomânia.

Alte stiri recente

1340 vizualizari
21 apr. 2024 20:53

Superliga B1 Prahova. Sportul Câmpina - Viitorul Cosminele 1-0

Meci important pentru ambele echipe în Seria Nord a Superligii B1 Prahova, între Sportul Câmpina și Viitorul Cosminele.

2118 vizualizari
21 apr. 2024 13:10

Liga A Prahova, etapa a 25-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă și duminică au avut loc meciurile din cadrul etapei a 25-a din Liga A Prahova. Iată rezultatele, clasamentul la zi și programul etapei viitoare: