Mâine începe prima campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân din Câmpina. Cu finanțare din Germania și fără sprijinul administrației locale

Social (Categoria articolului)

Aproximativ 200 de persoane și-au înscris animalul de companie pe lista Asociației "Arca lui Norocel" (singura asociație pentru protecția animalelor din Câmpina) în vederea sterilizării. Inițial s-a stabilit programarea a 30 de câini pe zi, timp de două zile, însă având în vedere numărul destul de mare de solicitări venite de la persoane cu venituri reduse, s-a luat decizia prelungirii campaniei cu încă două zile, mai exact în perioada 14-17 mai 2018. Este prima campanie de acest gen, dar nu și ultima.

Campania de sterilizare a câinilor cu stăpân din Câmpina este organizată de Asociația "Arca lui Norocel" în parteneriat cu Clinica Veterinară "Center of Hope" din Piteasca (Ilfov) și cu Asociația Wave e.v. din Germania, care finanțează această campanie. Stăpânii nu plătesc absolut nimic, finanțarea pentru transport, sterilizare și orice alt cost fiind suportată de asociația din Germania. Operațiile vor avea loc la Clinica Veterinară "Center of Hope" din Piteasca, unde animalele vor fi transportate cu mașini speciale. Apoi vor fi aduse înapoi și predate stăpânilor.
Din păcate, în Câmpina nu a fost găsit un spațiu adecvat unei astfel e campanii. Medicii veterinari pot veni cu cabinetul mobil și pot efectua sterilizările, dar este nevoie de un spațiu mai mare și curat unde animalele să poată fi ținute înainte și după operație, până la revenirea completă din anestezie. Ei bine, în Câmpina nu s-a găsit un astfel de spațiu și, după cum spuneam și cu altă ocazie, administrația locală a refuzat să dea o mână de ajutor 
Asociației "Arca lui Norocel" chiar dacă, până la urmă, este vorba despre o acțiune comunitară menită să reducă fenomenul de abandonare a puilor pe domeniul public. Pentru că, este cunoscut faptul, majoritatea puilor aruncați în Câmpina provin de la cățele cu stăpân.
Vă reamintim faptul că, anul trecut, peste 4.500 de câmpineni au semnat pentru sterilizarea gratuită a animalelor, ca o soluție civilizată de stopare a înmulțirii necontrolate a animalelor. Sunt multe administrații locale în țară, inclusiv în județul Prahova, care organizează și finanțează astfel de campanii, în parteneriat cu asociațiile pentru protecția animalelor. La Câmpina, din păcate, administrația locală ignoră în continuare această problemă.
Trebuie să știți că următoarea campanie de sterilizare gratuită a animalelor (câini și pisici) din Câmpina și împrejurimi va avea loc în perioada 27-28 mai. Va fi finanțată tot de asociația din Germania și ar fi extraordinar dacă până atunci organizatorilor le-ar putea fi pus la dispoziție spațiul necesar aici, în Câmpina, sau măcar în împrejurimi.

3264 vizualizari
4

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Alina 13.05.2018 22:02 Nici o administrație locala nu dorește sa eradicheze câinii fără stăpân! La Brebu am încercat și eu, primarul e interesat, NU! Corupția e prea înrădăcinat la noi, iar mentalitățile și ușurința de manipulare își spun cuvântul!
  • Marilena 14.05.2018 09:51 Primarul din Campina are multa "treaba" cu Chirobocea, ala de aduna cainii din Campina si satele invecinate, ia bani de la primarie si omoara cainii prin infometare. Daca s-ar castra toate animalele cu stapan si s-ar eradica fenomenul abandonului ce motiv ar mai avea primaru si Chirobocea sa fure din banii nostri?
  • Mihaela 16.05.2018 09:32 Vă rog frumos sa mi spuneți și mie cum pot lua legătura cu aceasta asociație.Va mulțumesc
  • Admin 16.05.2018 13:15 Intrați pe pagina de Facebook a Asociației ''Arca lui Norocel'' și găsiți acolo toate datele necesare de contact.

Social

1091 vizualizari
13 nov. 2018 18:54

Câmpina, România 100, la final. La mulți ani și sărbători fericite!

Am ajuns la final cu serialul nostru prin care v-am prezentat imagini din Câmpina de ieri și Câmpina de astăzi. A fost o experiență interesantă pentru noi și, având în vedere numeroasele mesaje și comentarii primite, suntem convinși că v-a plăcut acest serial dedicat tuturor câmpinenilor, de acasă și de pretutindeni, în Anul Centenarului.

8788 vizualizari
13 nov. 2018 17:50

Vrem să dăruim Câmpinei un album cu serialul "Câmpina, România 100". Cine dorește să susțină acest demers?

1 comentarii

Serialul nostru "Câmpina, România 100", cu imagini din Câmpina de ieri și de azi, se bucură de mare succes în rândul cititorilor noștri și nu puțini sunt cei care ne-au sugerat să realizăm un album cu toate cele 100 de episoade ale acestui serial. O idee frumoasă, un proiect la care ne-am gândit și noi, dar pe care nu-l putem pune în practică singuri. Avem nevoie de sprijinul câmpinenilor, fie ei persoane fizice sau agenți economici.  

Alte stiri recente

1100 vizualizari
13 nov. 2018 19:43

Locuri de muncă vacante în Câmpina și împrejurimi la 13 noiembrie 2018

Informațiile sunt furnizate de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova. Detalii puteți obține de la ALOFM Cmpina, telefon 0244.376.001.

3867 vizualizari
13 nov. 2018 10:49

Opt mașini, printre care și o ambulanță, implicate într-un accident pe DN1, la Bănești

1 comentarii

UPDATE - În jurul orei 12.45, traficul a revenit la normal pe DN1, la Bănești. Potrivit IJP Prahova, cauza preliminară a accidentului din această dimineață a fost nepăstrarea distanței de siguranță între mașini.
UPDATE - Inspectoratul Județean de Poliție a luat decizia devierii traficului rutier spre Ploiești prin Urleta și Băicoi. Pe DN1, sensul de mers spre Ploiești este complet blocat.

Un accident rutier în care sunt implicate nu mai puțin de opt mașini s-a produs pe DN1, în comuna Bănești, în jurul orei 10.20. Detașamentul de la Câmpina al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență intervine cu o autospecială cu apă și spumă și trei ambulanțe Smurd. În total sunt 15 persoane care se aflau în cele opt vehicule, potrivit informațiilor furnizate de ISU.