Iată cum vor crește prețurile la apă și canalizare până în 2018, conform strategiei de tarifare a HidroPrahova

Actualitate (Categoria articolului)

În următorii aproape trei ani, apa potabilă în municipiul Câmpina și în toate celelalte 58 de localități deservite de operatorul HidroPrahova se va scumpi cu aproape 20%, iar canalizarea - cu 10%. Asta, fără să adăugăm inflația și TVA. Cu alte cuvinte, procentele reale privind scumpirea vor fi și mai mari. Așa prevede noua Strategie de tarifare, aprobată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI - Apă Prahova. Tarifele la apă și canalizare vor crește începând cu data de 1 iulie a fiecărui an.

Despre scumpirea din 2016 am scris luna trecută, imediat după ședința ADI - Apă Prahova. Revenim acum asupra acestui subiect din două motive. Primul - pentru a vă prezenta un facsimil din Hotărârea nr.89 a Adunării Generale a ADI Apă - Prahova, cea privind creșterea tarifelor până în 2018 inclusiv. Al doilea motiv este acela că pe plan local nu se vorbește deloc despre acest subiect. Consiliul Local Câmpina a aflat de la noi despre scumpirea apei și canalizării, dar nici un consilier local nu a avut curiozitatea să ceară informații suplimentare la ultima ședință a CL, care a avut loc după aprobarea majorării tarifelor. Nu a interesat pe nimeni noua Strategie de tarifare a HidroPrahova (societate la care și Consiliul Local Câmpina este acționar), în ce bază au fost stabilite scumpirile, cine din partea Câmpinei a participat la ședința AGA de la ADI Prahova etc. Este adevărat că ne aflăm într-o perioadă pre-electorală și un astfel de subiect este delicat pentru administrația câmpineană, mai ales pentru acei aleși locali care își doresc un nou mandat. În același timp, însă, este un subiect care îi vizează direct pe câmpineni, e vorba de banii lor, până la urmă. 
Nici despre lucrările de canalizare sistate nu mai întreabă nimeni nimic, așa cum este evitat și subiectul deselor întreruperi din ultima vreme în furnizarea apei potabile în mai multe cartiere ale municipiului. 

3472 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Bogdan 12.04.2016 13:20 Nici unul dintre candidați nu am auzit sa aibă in program ieșirea din HidroPrahova, cea mai mare porcărie in care a fost implicată Campina in ultimii ani! Si cine va plăti prostia intrării Campinei in aceasta hidra?!
  • Manole 12.04.2016 19:29 De ce nu se anuleaza hotararea prin care se aproba strategia de tarifare,daca nu beneficiem de canalizare? Cand se reincep lucrarile de canalizare? Poate se initiaza proiect de hotarare luna asta, cu toate ca nu cred.Strada C-tin Istrati cand se repara dupa lucrarea de canalizare?

Actualitate

2291 vizualizari
24 apr. 2024 15:39

O femeie din Câmpina a fost prinsă la volan sub influența alcoolului

În cursul zilei de marți, 23 aprilie, în jurul orei 19.00, polițiștii câmpineni au oprit un autoturism pentru control pe Strada Mihai Eminescu.

2300 vizualizari
24 apr. 2024 12:53

Călin Tiu a câștigat concursul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina

1 comentarii

În dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie, a avut loc concursul pentru postul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina.

Alte stiri recente

158 vizualizari
25 apr. 2024 16:18

Partidul Câmpina Curată a depus dosarele de candidați pentru Consiliul Local

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie, Partidul Câmpina Curată a depus la Biroul Electoral Local dosarele de candidați pentru Consiliul Local. Vă reamintim că pentru funcția de primar, Partidul Câmpina Curată o susține pe Irina Nistor, candidatul PSD.

1191 vizualizari
24 apr. 2024 22:29

Călin Tiu (PSD) și Alexandru Vane (PNL), candidații din Câmpina cu șanse mari să devină consilieri județeni

Doi câmpineni sunt pe poziții eligibile pe liste partidelor pe care le reprezintă, pentru Consiliul Județean Prahova, cu șanse foarte mari de a deveni consilieri județeni în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024.