Britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Procedura ieșirii efective ar putea dura până la doi ani

Eveniment (Categoria articolului)

Rezultatele finale ale referendumului organizat ieri în Marea Britanie confirmă că majoritatea britanicilor vor să iasă din Uniunea Europeană. Prezența la referendum a fost impresionantă - 72,2%, iar 51,9% dintre participanți au votat în favoarea BREXIT-ului, adică ieșirii din UE.

Votul britanicilor a bulversat nu doar conducerile celorlalte state din Uniunea Europeană și forurile europene de la Bruxelles, ci și piața valutară. În această dimineață, lira sterlină s-a depreciat considerabil, ajungând la cel mai scăzut nivel în raport cu dolarul american din ultimii 30 de ani. La primele ore ale dimineții, lira sterlină era cotată sub nivelul de 1,35/dolar. Mai mult, premierul britanic David Cameron și-a anunțat demisia din funcție, în urmă cu puțin timp, menționând că dorește să predea treptat puterea, iar de negocierile cu UE să se ocupe un alt premier.

Acum, practic, s-a creat un precedent foarte periculos pentru viitorul Uniunii Europene. Deja sunt partide în Franța și Olanda care solicită organizarea de referendumuri similare în țările lor. Trebuie să știți, totuși, că acest referendum nu va produce efecte imediate. Referendumul are rol consultativ și trebuie ratificat de Parlamentul britanic. Probabil că Parlamentul va respecta dorința cetățenilor, dar chiar și așa, procedura de ieșire din UE este destul de complicată și poate dura până la doi ani. În această perioadă, oficialii de la Londra vor negocia ieșirea țării lor din UE. Pe toată perioada negocierilor și până la părăsirea efectivă a Uniunii Europene, Marea Britanie rămâne sub incidența tratatelor comunitare, dar nu va mai avea drept decizional.

6886 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

1212 vizualizari
20 apr. 2024 22:28

Conferință PeaceJam la Câmpina, despre ”Sănătatea și bunăstarea tinerilor”

A doua ediție a Conferinței PeaceJam a avut loc la Câmpina, în Casa Tineretului, în acest week-end. Conferința a prilejuit discuții, jocuri și workshopuri în jurul unei teme comune - ”Sănătatea și bunăstarea tinerilor”.

1279 vizualizari
31 mar. 2024 08:58

La Câmpina, credincioșii romano-catolici au primit Lumina Sfântă a Învierii

La Câmpina, comunitatea romano-catolică este formată din aproximativ 400 de persoane. O bună parte dintre aceștia au participat sâmbătă seară la slujba de Înviere și au primit Lumina Sfântă a Învierii la Biserica ”Sfântul Anton de Padova”, din municipiu, ctitorie a inginerului Anton Raky. Slujba de Înviere oficiată de părintele paroh Claudiu Cojan a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu binecuvântarea Focului și a Lumânării Pascale.

Alte stiri recente

1296 vizualizari
22 apr. 2024 21:37

Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Luni seară, la Ploiești, a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită - USR - PMP - Forța Dreptei - pentru alegerile locale din 9 iunie, la nivelul județului Prahova.

1001 vizualizari
22 apr. 2024 20:14

La Câmpina, organizația Partidului ProRomânia a trecut la PSD. Președintele Liviu Davidescu este pe lista pentru Consiliul Local

La Câmpina, una dintre mișcările politice interesante de pe ultima sută de metri înaintea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale a fost realizată de Partidul ProRomânia.