Câmpina, România 100. Casa de pe Aleea Scărișoara, în care a copilărit istoricul Neagu Djuvara

Social (Categoria articolului)

Bunicul pe linie maternă al istoricului Negu Djuvara a fost un respectat boier din zona noastră, Petre Grădișteanu, înrudit cu mari familii ale istoriei - Mușatinii și Cantacuzinii. Fiica acestuia, Tinca Grădișteanu, a fost mama lui Neagu Djuvara, reputatul istoric și diplomat, dispărut dintre noi în ianuarie 2018, la aproape 102 ani. În copilărie, Neagu Djuvara își petrecea vacanțele la Câmpina, în casa de pe Aleea Scărișoara, înconjurată de șase hectare de grădină, după cum a scris Neagu Djuvara în "Memoriile" sale.

"Mergeam la Câmpina, acolo unde bătrânul general Grădișteanu cumpărase, prin 1880, o foarte frumoasă casă boierească. Țin minte acea casă în paragină, care avea totuși șase hectare de grădină, până în Prahova. Această grădină care mergea până în Prahova a fost raiul meu, copil fiind. Ne petreceam vacanțele la casa de la Câmpina, care avea mult farmec bătrânesc - era o verandă lungă, erau niște geamuri mari...", descria Neagu Djuvara locul unde a copilărit.
În imaginea veche (care ne-a fost pusă la dispoziție de istoricul Alin Ciupală) apare chiar Petre Grădișteanu, boierul - general, înrudit cu Mușatinii și Cantacuzinii. Casa există și astăzi, schimbată mult, este adevărat și normal, la o adică. Dar este în continuare o casă frumoasă, printre puținele rămase din Câmpina de altădată.

"Câmpina, România 100" este o rubrică pe care o dedicăm tuturor câmpinenilor, în Anul Centenarului Marii Uniri. Timp de 100 de zile vă vom prezenta câte o fotografie din Câmpina de altădată și același loc așa cum arată el astăzi.

Citiți și: Câmpina, România 100. Casa Istrati, pe domeniul Istrati, astăzi locația Școlii de Poliție "Vasile Lascăr"
Câmpina, România 100. Prima benzinărie din perioada interbelică, între... cazinourile de azi
Câmpina, România 100. Vila administratorului societății Astra Română, din urmă cu un secol, Casa Căsătoriilor de astăzi

3016 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Oana Zemora 13.09.2018 08:56 Buna ziua. Asocierea dv este complet gresita. Ati fotografiat casa mea, din Simion Barnutiu 26, si nu cea cautata de pe Scarisoara, care, actualmente, sunt ultimile doua dreapta din fundul aleii Scarisoara (partea din spate, dependintele servitorilor, au fost recent demolate, terenul intrand in posesia unui al treilea vecin... Despre mosia care se intindea pana in Prahova, si cu care ma invecinam pe hotarul de nord, sa nu mai vorbim: coborati stanga pe Scarisoara si veti descoperi ca din anii '70 a devenit o locatie favorita a rommilor din Campina! Cam asta s-a ales de vestita mosie a "baronului", cum I se spunea in zona!!!
  • Madalin Focsa 17.09.2018 10:26 Tocmai voiam si eu sa atrag atentia ca nu putea fi vorba oricum de casa dnei Zemora, lucru usor de dedus din modul cum cade lumina soarelui pe casa din fotografia veche, corelat cu minime cunostinte de astronomie ;)

Social

2574 vizualizari
15 oct. 2018 22:03

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Anton Raky

1 comentarii

Inginerul Anton Raky a fost o personalitate internațională. S-a născut și a studiat în Germania, a explorat resurse uriașe în America Centrală și de Sud, Africa, Asia și Europa, pentru ca la începutul anilor 1900 să vină la Câmpina, atras de aurul negru. Un inginer vizionar, un mare inventator în domeniul tehnologiei de foraj, un om care a avut o imensă contribuție la dezvoltarea industriei petrolului din România și, de ce nu, la dezvoltarea Câmpinei.

2077 vizualizari
15 oct. 2018 20:47

Câmpina, România 100. Casa Lezza, din perioada interbelică, blocurile de astăzi, de pe Strada B.P. Hasdeu

La începutul anilor '20, comunitatea italiană din Câmpina număra aproximativ 140 de persoane, iar cea mai importantă familie de italieni stabilită aici era cea a arhitectului Luigi Lezza. Familia Lezza locuia într-o vilă impresionantă pe Strada B.P. Hasdeu, la nr. 45, o vilă proiectată și construită chiar de către reputatul arhitect. Trei generații ale familiei Lezza și-au trăit viața în Câmpina.

Alte stiri recente

699 vizualizari
16 oct. 2018 21:38

Ziua Mondială a Alimentației Sănătoase, sărbătorită la Colegiul "Istrati" cu produse tradiționale românești

Elevii de la clasele de alimentație publică de la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina, Liceul Tehnologic Energetic Câmpina și Liceul Tehnologic "Carol I" din Valea Doftanei au marcat astăzi, 16 octombrie, Ziua Mondială a Alimentației Sănătoase. O acțiune la baza căreia stă un parteneriat de câțiva ani între cele trei instituții de învățământ. Și pentru că suntem în Anul Centenarului, liceenii au sărbătorit această zi cu mâncare tradițională românească și cântece și dansuri populare.

1546 vizualizari
16 oct. 2018 20:38

Ne-a prins toamna cu Strada Bobâlna neasfaltată. Ne va prinde și iarna...

Modernizarea Străzii Bobâlna a fost aprobată de Consiliul Local la începutul acestui an, odată cu bugetul municipiului. Abia în luna iulie a fost organizată licitația pentru executarea lucrărilor. O licitație anulată apoi din cauza unei greșeli de proiectare pe care nu și-a asumat-o nimeni. A fost organizată o nouă licitație, în luna septembrie, iar contractul cu firma câștigătoare a fost semnat săptămâna trecută. Săptămâna viitoare, pe 23 octombrie, amplasamentul va fi predat firmei constructoare pentru începerea lucrărilor, potrivit informațiilor furnizate de Primăria Câmpina.