CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Câmpina, România 100. Hanul Palamida de ieri, blocul de la "linie" de azi

- Social -

Câmpina, România 100. Hanul Palamida de ieri, blocul de la

Una dintre ultimele clădiri demolate înainte de 1989 a fost Hanul Palamida, clădirea acea stil bloc, lungă, unică în peisajul arhitectural câmpinean al vremii, situată pe Strada Goleşti, între străzile Hasdeu (fostă Lenin) şi Carol I (fosta 23 August). Clădirea a fost demolată cu puţin timp înainte de sfârşitul anului 1989 şi chiar în toamna aceluiaşi an societatea Neptun a început construcţia unui bloc, finalizat după Revoluţie.

Aceste lucruri se mai ştiu. Ceea ce ştie mai puţină lume este că hanul i-a aparţinut lui Palamida, cel a cărui familie deţinea şi o sifonărie, în apropiere de malul Lacului Bisericii, acolo unde mai ales copii, dar şi adulţii beau cu plăcere sirop de zmeură preparat chiar de soţia lui Palamida, de origine albaneză. Clădirea hanului nu se ştie cu exactitate de când datează. cert este că la începutul secolului al XX-lea şi chiar după primul război mondial aici funcţiona un han. Mai aproape de sfârşitul perioadei interbelice, hanul coabita cu un... bordel celebru în perioada respectivă în Câmpina şi nu numai. După cel de-al doilea război mondial şi după naţionalizare, imobilul a fost transformat în bloc de locuinţe sociale, ceea ce a rămas până la demolare.
De asemenea, poate mai puţină lume ştie că proprietarul acestui han a fost tatăl lui Lucian (Lulu) Palamida, cel care avea să se remarce pentru activitatea de dizidenţă, fiind chiar şi deţinut politic pentru o vreme, ultimul deţinut politic din Câmpina. Acesta a făcut şase ani de temniţă la Aiud, în perioada regimului Ceauşescu, după ce a plasat trei scrisori în maşinile unor turişti străini în România, scrisori de protest la adresa regimului comunist şi care erau adresate postului de radio Europa Liberă. Procesul lui Lucian Palamida a avut loc în sala Casei de Cultură, plină de activişti, securişti sau colegi de muncă. Lucian Palamida a fost consilier local după 1989 pe listele Partidului Social Democrat, condus de Sergiu Cunescu, în primul Consiliu Local post-revoluţionar. S-a stins din viaţă în toamna anului 2010.

"Câmpina, România 100" este o rubrică pe care o dedicăm tuturor câmpinenilor, în Anul Centenarului Marii Uniri. Timp de 100 de zile vă vom prezenta câte o fotografie din Câmpina de altădată și același loc așa cum arată el astăzi.

Citiţi şi Câmpina, România 100. Băcănia "La cocoş" de ieri, Parcul "Regele Mihai I" de azi
Câmpina, România 100. Zona centrală, Bulevardul Carol I, în zi de sărbătoare, ieri şi azi
Câmpina, România 100. Lacul Curiacul, ieri și astăzi


19 Sep 2018 23:26 7183 vizualizari


Comentarii






  • 29.09.2021 10:39 Florin Este o plăcere să pot vedea poze și să citesc citeva rinduri despre anumite locuri care probabil au fost cindva niste ,,repere,, in Câmpina .Pina la urmă fac parte din istoria orașului și ar trebui sa le cunoaște așa cum au fost ele odinioară
  • 21.09.2018 22:25 M. Focsa Pe Muscel inca traieste o fiica a lui Tanase Palamida. Dansa spune ca nu a fost niciodata bordel in acel imobil, cel putin nu oficial. Ce faceau clientii hanului/hotelului prin camere, era problema lor privata. Lucrurile dupa cum bine stiu unii dintre noi, nu sunt diferite nici cu unele hoteluri de azi...
769 vizualizari 05 Aug 2026 20:22 Consiliul Județean Prahova a luat măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică

Consiliul Județean Prahova a luat măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a dispus, începând de miercuri, 5 august 2026, un set de măsuri menite să reducă consumul de energie electrică în toate imobilele aflate în proprietatea Consiliului Județean, ca parte a unui demers mai amplu de utilizare responsabilă a fondurilor publice.

citeste mai mult
1822 vizualizari 04 Aug 2026 11:55 Câmpina la pas... Imagini horror în curtea unui fost agent economic

Câmpina la pas... Imagini horror în curtea unui fost agent economic

Parcurgând Câmpina la pas ajungi și în zone care nu se regăsesc nici în pliantele turistice, nici în cele.. electorale.

citeste mai mult
1331 vizualizari 04 Aug 2026 10:25 82 ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai valoroși dascăli ai Câmpinei din toate timprile - Atanase Scripcă

82 ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai valoroși dascăli ai Câmpinei din toate timprile - Atanase Scripcă

Profesorul Anastase Scripcă a murit pe 4 august 1944, la ora 11.00, la vârsta de 75 ani, în locuinţa sa din Câmpina, strada Băicoianu nr. 13 (n.n. - astăzi, Strada Vasile Alecsandri). Este înmormântat în cimitirul central (Bobâlna de azi). Ulterior, meşterul popular Nicolae Goage aşează aici, în memoria sa şi a soţiei, Maria Scripcă, o troiţă din lemn sculptat,care astăzi, din păcate, nu mai există.

citeste mai mult
919 vizualizari 03 Aug 2026 20:43 Primăria Breaza l-a premiat pe elevul cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională

Primăria Breaza l-a premiat pe elevul cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională

Teodor Ștefan Pavel este elevul de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza, care a obținut cea mai mare medie la Evaluarea Națională din acest an.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV