Tribunalul Prahova decide astăzi dacă Vlad Constantin - Șomeru' va fi internat împotriva voinței sale, pentru o expertiză medicală

Social (Categoria articolului)

UPDATE - Instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea procurorilor de internare a lui Vlad Constantin în spital, împotriva voinței sale, pentru efectuarea unei expertize medicale. 

Magistrații Secției Penale a Tribunalului Prahova vor trebui să decidă dacă omul de afaceri Vlad Constantin, din Comarnic, zis și Șomeru', va fi sau nu internat în spital pentru efectuarea unei expertize medicale prin care să se stabilească dacă a avut sau nu discernământ la comiterea unor fapte penale. Internarea nevoluntară, adică fără acordul inculpatului, pe o perioadă de zece zile, este solicitată de procurori.

Dosarul 4944/105/2017 este înregistrat la Tribunalul Prahova, iar pronunțarea este programată pentru astăzi, după ce a fost amânată 24 de ore. Potrivit Articolului 184, al.7, din Noul Cod de Procedură Penală, propunerea procurorului de luare a măsurii internării nevoluntare trebuie să cuprindă, după caz, menţiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează cercetarea penală, încadrarea juridică, denumirea infracţiunii; faptele şi împrejurările din care rezultă îndoiala asupra discernământului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesităţii luării măsurii internării şi a proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit. 

Vlad Constantin (patronul benzinăriei Tibi Oil) are două dosare penale și este persoana de la care a pornit scandalul în urma căruia a demisionat procurorul DNA, Mircea Negulescu. Despre aceste dosare am scris pe larg la momentul respectiv. Vă amintiți, probabil, povestea cu uleiurile amestecate cu aditivi, pe care le vindea drept cobustibili prin Tibi Oil. A fost acuzat de procurorii DIICOT de evaziune fiscală și spălare de bani și trimis în judecată. În al doilea dosar, instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, este acuzat de șantaj și ultraj. Și acest dosar se află în faza de judecată. Este povestea aceea cu încercarea de eliminarea a concurenței în domeniul exploatării materialului lemnos de pe raza județului Prahova prin amenințări repetate la adresa adminsitratorilor unor societăți comerciale, prin șantajarea unui funcționar public și a unui ofițer de poliție.

7050 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Social

1601 vizualizari
17 apr. 2024 20:49

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).

814 vizualizari
17 apr. 2024 20:13

Modificări în programul de colectare a deșeurilor menajere, la Câmpina și localitățile învecinate, în perioada 1-6 mai 2024

1 comentarii

Programul de colectare a deșeurilor menajere de la populație va suferi unele modificări de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, având în vedere că în perioada 1-6 mai este o minivacanță și nu se lucrează.

Alte stiri recente

237 vizualizari
24 apr. 2024 12:53

Călin Tiu a câștigat concursul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina

În dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie, a avut loc concursul pentru postul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina.

202 vizualizari
24 apr. 2024 12:11

Poliția Câmpina, în alertă! A dispărut un bărbat de 35 ani, din Poiana Câmpina

La data de 23 aprilie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de către o femeie din municipiu, despre faptul că fiul său Ionuț Cătălin Cernat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Poiana Câmpina a plecat de la domiciliu în cursul dimineții și nu s-a mai întors.