În jurul pieţei din centrul Câmpinei au existat, mai ales în perioada interbelică şi chiar înaintea acesteia, tot felul de spaţii amenajate pentru diverse categorii de comercianţi.
Astfel, poate mai puţină lume ştie că pe locul unde acum este Strada Soarelui se afla o străduţă, paralelă cu Bulevardul Carol I, pe care erau halele măcelarilor. Acestea se aflau pe latura dinspre piaţă a acestei străduţe. În fotografia veche, în plan secund, se pot observa clădirile de pe locul pe care acum se află Pasajul de la Ceas. Clădirea cea mai înaltă marchează intrarea pe actuala Stradă Mihai Eminescu, cam în locul în care se află acum staţia de taxiuri.
Trebuie să facem o precizare. Din cauza lucrărilor de sistematizare de la începutul anilor '80, amplasarea străzilor s-a mai schimbat, unele s-au mai lărgit, aliniamentul blocurilor a schimbat în unele cazuri perspectiva. Noi nu ne-am propus şi nici nu ne dorim să punctăm la milimetru ceea ce exista fix pe un anume loc de astăzi, ci demersul nostru este unul jurnalistic şi de aducere aminte, mai importante decât alinimentul la milimetru considerând a fi amplasarea în zonă şi rememorarea unor locuri pe care unii dintre noi poate şi le mai aduc încă aminte.
"Câmpina, România 100" este o rubrică pe care o dedicăm tuturor câmpinenilor, în Anul Centenarului Marii Uniri. Timp de 100 de zile vă vom prezenta câte o fotografie din Câmpina de altădată și același loc așa cum arată el astăzi.
Citiţi şi Câmpina, România 100. Magazinul Agneta de ieri, un spațiu comercial gol, astăzi
Câmpina, România 100. Spitalul Lahovary de ieri, sediul Ocolului Silvic de azi
Câmpina, România 100. Vila administratorului societății Astra Română, din urmă cu un secol, Casa Căsătoriilor de astăzi

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.