"Fantezia culorilor", un concurs de pictură pentru copii, organizat de "Irma - culoarea, pasiunea mea"

Social (Categoria articolului)

În fiecare an, Asociaţia "Irma - culoarea, pasiunea mea", aparţinând tinerei Irma Mărgăriţoiu, încearcă să atragă spre pictură tot mai mulți copii din Câmpina și organizează concursuri în cadrul cărora micuții își pot demonstra talentul. Anul acesta, la concursul de pictură organizat de asociația menționată au participat 57 de copii - 7 băieți și 50 de fete.

Concursul a avut loc sâmbătă, 28 octombrie, în sala mică a Casei de Cultură "Geo Bogza", iar tema a fost lăsată la alegera copiilor. Practic, fiecare copil a pictat ce a dorit, juriul urmărind alegerea cromatică, încadrarea şi realizarea finală a lucrării.
Au fost prezenţi copii din clasele primare (de la clasa zero la clasa a IV-a) de la mai multe şcoli din municipiul Câmpina, iar numărul participanților este tot mai mare de la un an la altul. "Vrem ca prin astfel de acţiuni să-i atragem pe copii spre artă, spre tot ceea ce înseamnă frumos, iar cei mai talentaţi dintre ei vor avea ocazia să se perfecţioneze la atelierul meu. Îmi doresc ca tot mai mulți copii să-și dorească să meargă pe această foarte frumoasă cale a artelor plastice", ne-a declarat Irma Mărgăriţoiu. (video)
La final, cei mai talentaţi pictori au fost recompensaţi cu diplome şi premii constând în materiale necesare oricărui pictor în devenire. O acțiune frumoasă, foarte bine primită de copii, participanții bucurându-se, efectiv, să se joace cu culorile.
Irma Mărgărițoiu este artist plastic, absolventă a Liceului "Carmen Sylva" din Ploiești și a Facultății de Artă din București. La terminarea facultății s-a întors acasă, la Câmpina, unde a înființat Atelierul de pictură și Asociația "Irma - culoarea, pasiunea mea".

4868 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Social

1598 vizualizari
17 apr. 2024 20:49

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).

807 vizualizari
17 apr. 2024 20:13

Modificări în programul de colectare a deșeurilor menajere, la Câmpina și localitățile învecinate, în perioada 1-6 mai 2024

1 comentarii

Programul de colectare a deșeurilor menajere de la populație va suferi unele modificări de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, având în vedere că în perioada 1-6 mai este o minivacanță și nu se lucrează.

Alte stiri recente

1296 vizualizari
22 apr. 2024 21:37

Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Luni seară, la Ploiești, a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită - USR - PMP - Forța Dreptei - pentru alegerile locale din 9 iunie, la nivelul județului Prahova.

1000 vizualizari
22 apr. 2024 20:14

La Câmpina, organizația Partidului ProRomânia a trecut la PSD. Președintele Liviu Davidescu este pe lista pentru Consiliul Local

La Câmpina, una dintre mișcările politice interesante de pe ultima sută de metri înaintea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale a fost realizată de Partidul ProRomânia.