Nu vom mai avea foc de artificii de Revelion

Actualitate (Categoria articolului)

Consiliul Local Câmpina a decis, în ședința de aseară, să renunțe la focul de artificii din noaptea dintre ani, din motive de siguranță. Iar în loc de artificii, la miezul nopții vom avea un joc de lumini multicolore, pe fond muzical.

Jocul de lumini este mai scump, dar nu necesită autorizație de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Discuțiile de aseară au fost oarecum superficiale. S-a propus, s-a aprobat și gata. Nu s-a intrat în miezul problemei. Adevărul este că, după tragedia de la Clubul Colectiv, ISU a devenit mai atent cu astfel de situații și, probabil, nu ar fi dat niciodată autorizație administrației locale pentru focul de artificii. Pentru că, în conformitate cu legislația în vigoare, focurile de artificii sunt interzise la mai puțin de 100 metri față de clădirile cu mai mult de patru etaje și la o distanță mai mică de 500 metri față de cablurile și instalațiile electrice de înaltă tensiune. Iar la Câmpina, focul de artificii de Revelion era foarte aproape de blocuri și de rețelele electrice. În aceste condiții, nu putem să nu ne întrebăm cum s-a obținut autorizația de la ISU în anii anteriori?!

2876 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

380 vizualizari
28 mar. 2024 20:29

La Câmpina, sancțiune record de suspendare a unui permis de conducere

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, în două intervale orare (7.00 - 9.00 și 15.00 - 17.00), Poliția Câmpina a acționat în municipiul Câmpina și comuna Poiana Câmpina pe linie rutieră.

153 vizualizari
28 mar. 2024 19:58

Primim de la cititori. Groapa de pe Islaz... Strada Islaz

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis în urmă cu mai multe zile, pe numărul de whatsapp 0733.388.425, o imagine surprinsă pe o stradă din cartierul Câmpinița. 

Alte stiri recente

166 vizualizari
28 mar. 2024 21:19

Liga A Prahova, etapa a 22-a. Programul și delegările

Sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile etapei a 22-a din Liga A. Iată programul și delegările:

421 vizualizari
27 mar. 2024 21:58

Handbal feminin, juniori III. CS Câmpina - Tonus București 36-28

Primul meci oficial în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” a adus o victorie concludentă pentru CS Câmpina, în fața echipei Tonus București.