Asociațiile și fundațiile din Câmpina, care primesc finanțare nerambursabilă de la bugetul local în baza Legii 350/2005

Actualitate (Categoria articolului)

150.000 lei este suma totală alocată și în acest an de la bugetul Câmpinei pentru finanțarea, pe bază de proiecte, a unor acțiuni organizate de asociațiile și fundațiile din municipiu. Finanțarea nerambursabilă este acordată în conformitate cu prevederile Legii 350/2005. O comisie special constituită la nivelul administrației locale a evaluat proiectele și a decis cum vor fi împărțiți banii. Lista beneficiarilor a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al României (partea a VI-a).

Sunt două domenii pentru care se acordă finanțare în baza Legii 350: cultură - educație și sportul pentru toți. Iar la acest din urmă domeniu, în conformitate cu Regulamentul privind acordarea finanțărilor nerambursabile, aprobat de Consiliul Local Câmpina, se alocă bani doar pentru activitățile sportive de masă, adică acțiuni destinate unui public larg, nu și pentru susținerea efectivă a activității cluburilor private din municipiu. Din informațiile noastre, un singur proiect a fost descalificat de comisie, cel depus de Clubul HM Junior, motivul invocat fiind acela că proiectul respectiv nu se desfășoară în municipiul Câmpina. 
Iată cum au fost împărțiți banii:
- Club Sportiv Kamikaze – 8.450 lei (proiectul "Sportul pentru toți")
- Asociația Sportivă Muntenii 2016 Câmpina - 8.000 lei ("Sportul pentru toți, o cale către sănătate")
- Asociația "Inima sfântă a lui Isus" - 18.540 lei ("Pas către educație")
- Asociația "Irma - culoarea, pasiunea mea" - 10.000 lei ("Pasiune în culori" - ediția a III-a)
- Asociația Sportivă Sportul Câmpina - 12.210 lei ("Sportul pentru toți")
- Asociația Frizzly - 16.000 lei ("Manifest life" - ediția a VI-a)
- Asociația Frizzly - 6.800 lei ("O poveste cu germană
)
- Fundația Zamolxes - 25.000 lei (Școala pentru toți - "Minte sănătoasă în corp sănătos")
- Fundația Zamolxes - 20.000 lei (Festivalul Tineretului - ediția a XIII-a)
- Asociația "Glasul Autismului" în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal - 20.000 lei (Campina Open MTB - Race for Autism)
- Asociația Delfin - 5.000 lei ("Viața în culori")

3336 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

5564 vizualizari
17 oct. 2018 13:49

La Câmpina, un autoturism a luat foc în trafic

1 comentarii

În urmă cu puține momente, un incident mai puțin obișnuit a avut loc în Câmpina pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, chiar în fața Casei Tineretului. Un autoturism a luat foc în trafic, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului. 

5283 vizualizari
17 oct. 2018 10:44

Salariile angajaților din Primăria Câmpina, la 30 septembrie 2018. E bine să ne reamintim, din când în când, unde se duc 40% din banii municipiului

1 comentarii

Administrația locală este obligată, prin Legea 153/2017, să facă publice salariile angajaților, la sediul propriu și pe pagina de internet, de două ori pe an, la 31 martie și la 30 septembrie. Nu este rău acest lucru pentru că nu strică să ne reamintim din când în când cât încasează primarul, viceprimarul, administratorul public și angajații Primăriei Câmpina, oameni plătiți din bani publici și care ar trebui să se afle în slujba cetățeanului. 

Alte stiri recente

1233 vizualizari
17 oct. 2018 21:16

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Eusebiu Ștefănescu

Cele mai multe dintre personalitățile românești pe care le vom evoca în acest serial nu sunt născute în Câmpina, dar s-au legat de urbea noastră în diverse împrejurări. Totuși, există și personalități care au copilărit aici, în Câmpina și care au revenit mereu cu drag acasă. Este cazul marelui actor Eusebiu Ștefănescu.

1412 vizualizari
17 oct. 2018 20:50

Câmpina, România 100. Vila Dușescu de ieri, sediul Cooperativei Vital de azi

Câmpina a avut dintotdeauna o zonă rezidențială, acolo unde oamenii cu posibilități financiare peste medie își construiau case. Ieri era zona Bulevardului Elisabeta (actualmente Bulevardul Culturii), astăzi este zona Câmpinița - Muscel. Dar cu toate acestea, în perioada interbelică, chiar pe strada principală, Carol I, se afla o vilă impozantă, care atrăgea atenția tuturor - casa avocatului Costică Dușescu, un avocat de succes din acea perioadă.