Transfer neașteptat în administrația câmpineană. Șefa Achizițiilor Publice din Primărie devine șefa Ordinii Publice din Poliția Locală

Actualitate (Categoria articolului)

Face ce face administrația câmpineană și ne mai oferă câte o surpriză. De această dată este vorba despre un transfer neașteptat al unui funcționar public din Primărie la Poliția Locală. Concret, din 11 decembrie 2017, șefa Serviciului de Achiziții Publice, Bianca Baltac, va deveni șefa Serviciului de Ordine Publică și Pază Obiective și cadrul Poliției Locale.

Bianca Baltac, fosta consilieră personală a primarului Horia Tiseanu, ocupă funcția de șef al Achizițiilor Publice din aprilie 2016, de când a câștigat concursul pentru acest post. Și a avut în subordine compartimente importante, care presupun o răspundere destul de mare: programe de finanțare, relații internaționale și protocol, implementarea proiectelor din fonduri externe nerambursabile, Centrul de Informare și Promovare Turistică și, bineînțeles, achizițiile publice din Primăria Câmpina. Din informațiile noastre, Bianca Baltac a solicitat transferul la Poliția Locală, iar primarul Horia Tiseanu și-a dat acordul pentru acest transfer, chiar dacă, astfel, lasă descoperit un post extrem de important din Primărie. Se pare că solicitarea Biancăi Baltac are la bază neînțelegerile (cunoscute, de altfel) cu mai mulți colegi din Primărie și mai ales cu cei de la Direcția de Investiții. Poate că acesta este motivul, poate sunt alte motive, speculații se pot face la nesfârșit în lipsa unor informații oficiale. Oricum, s-a creat un precedent, așa că, dacă mai sunt angajați nemulțumiți în Primărie, ei pot cere transferul pe locurile vacante de la celelalte instituții subordonate administrației locale.

Postul de șef serviciu Ordine Publică și Pază Obiective de la Poliția Locală Câmpina este vacant din luna aprilie a acestui an, de când a fost înființat. Până la momentul respectiv, Ordinea Publică era doar un compartiment coordonat de un polițist local. Odată transformat în serviciu, avea nevoie de un șef. Va avea de luni, și nu prin concurs, ci prin transfer, lucru permis de lege cu condiția ca persoana respectivă să aibă studii superioare absolvite cu diplomă de licență, studii de master sau postuniversitare și vechime de minimum doi ani în specialitatea studiilor. Iar după tranfer, Bianca Baltac va avea un an la dispoziție să urmeze un program de formare inițială într-o instituție de învățământ a MAI, durata unui astfel de program de formare profesională fiind de minimum trei luni. În privința salariului, Bianca Baltac va fi într-un ușor câștig, pentru că salariul de bază este același (fiind tot șef serviciu - 6.641 lei brut), dar va beneficia de 992 lei pe lună - normă de hrană. Și va avea mult mai puțină bătaie de cap și mult mai puține responsabilități.

6090 vizualizari
13

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Cristi 06.12.2017 21:59 Pe bune????!!!! Dar care e legatura intre achizitii si ordine publica?! Asta ca sa nu intreb cu... prefectura!
  • P Badea 06.12.2017 22:04 Cam nehotarata donsoara! Mai intai, consilier personal, apoi sefa la achizitii, a plecat la Coca Cola, s-a intors la achizitii, acum pleaca la Politie. Ce se mai intelegem?! Ca e intr-o perioada de cautari?! Cine garanteaza ca dupa ce face cursurile alea tot pe banii nostri, dupa ce ii facem uniforma, nu se plictiseste si nu vrea cine stie ce altceva?!
  • Marin Daniela 07.12.2017 06:57 Intreb, a fost sau nu declarat vacant postul de la politia comunitara? As mai vrea sa mi spuneti daca se poate cine se ocupa de ordinea publica pana acum?
  • Miha 07.12.2017 08:07 Ha ha ha pile pile .... mititica unde vrea acolo o pune primarul. Caut o pila poate mă angajez și eu acolo.
  • Adrian 07.12.2017 08:51 Se poate trece prin transfer de la primarie la politie, asa pur si simplu?Eu credeam ca trebuie niste conditii anume sa te angajezi in politie, o anume pregatire, niste studii de specialitate.S/a intors pe dos totul.
  • campineanu 07.12.2017 10:18 Oare seful Politiei locale a fost ... de acord ?!? Ii place ... mutarea ?!?
  • un alt campinean 07.12.2017 21:06 cine o recomanda? vocea si talentul?
  • Tudor 08.12.2017 07:43 M*am saturat pana peste cap de aranjamentele lui Tiseanu, de oameni tinuti in brate fara sa merite si de oameni calcati in picioare doar pentru ca indraznesc sa sufle in fata lui. Nu are pic de jena, nu are niciun fel de respect pentru nimeni, aia care muncesc sunt prosti, aia care plimba hartii si au tupeu fata de altii sunt buni.
  • ioana 08.12.2017 14:35 Dragilor, ati dezvoltat o pasiune( ca sa nu-i zic o obsesie ) pentru aceasta femeie? Acum pe bune, chiar astea sunt subiecte de scris? Ca nu sunt 2 becuri in parcul de la soldat si ca se muta o femeie cu job-ul, legal? Halal!
  • Gigi 09.12.2017 07:56 Mie nu îmi vine sa cred. Am zis ca e gluma și faceți mișto... dar nu ma mai mira nimic... Visan cum a ajuns la poliția locală? I-a păstrat secretele lui Tiseanu și a fost promovat. Oare domnișoara ce secrete mai ascunde? Poate ar trebui și ea chemată prin unele locuri … și trasa de limba. Sa vedem ce are de spus. Și- au bătut joc de instituția asta
  • Admin 09.12.2017 10:52 Noi nu "dezvoltăm pasiuni (ca să nu zicem obsesii)". Asta e treaba altora. Cât despre subiectele nostre, să știți că nu se supără nimeni dacă nu ne mai citiți. Nu vă obligă nimeni să ne accesați site-ul și să ne citiți știrile. Avem destui cititori, așa că promitem să nu ne plângem dacă pierdem unul.
  • John 22.12.2017 10:12 Ce tot aveti cu fata ? Lasati-o sa arate ce poate si apoi dati-va cu parerea !!!
  • Costica 10.01.2018 13:03 Eu zic sa se intoarca inapoi de unde a venit nu sa ia painea altora de la gura si sa inventeze alte reguli, hartii...!

Actualitate

3426 vizualizari
21 iun. 2018 11:04

"Minutul Centenarului". Cronologia unor evenimente din primul război mondial

După cum știți deja, Consiliul Local Câmpina începe fiecare ședință de la finalul lunii cu "Minutul Centenarului", în cadrul căruia se vorbește despre însemnătatea Marii Uniri de la 1918 și despre diferite evenimente de acum un secol. La ultima şedinţa a Consiliului Local, consilierul Dragomir Enache a prezentat al treilea episod din "Minutul Centenarului".

4247 vizualizari
20 iun. 2018 19:00

Apa și canalizarea se scumpesc de la 1 iulie 2018, în toate localitățile unde operator este HidroPrahova

2 comentarii

HidroPrahova anunță ajustarea tarifelor la apă și canalizare pentru toți abonații din aria de operare, începând cu 1 iulie 2018. După cum știți, prețurile la apă și canalizare nu mai sunt stabilite pe plan local, fiind incluse în Strategia de tarifare pentru perioada 2016-2018, aprobată de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru Managementul Apei - Prahova".

Alte stiri recente

1050 vizualizari
24 iun. 2018 10:36

Au fost afișate rezultatele finale la Evaluarea Națională. 878 contestații depuse în Prahova, dintre care 37 la Câmpina

Rezultatele finale la Evaluarea Națională au fost postate sâmbătă, pe site-ul evaluare.edu.ro al Ministerului Educației, după soluționarea contestațiilor depuse de elevi. În total, la nivel național au fost 23.761 contestații, dintre care 12.372 la română, 10.958 la matematică și 431 la limba și literatura maternă. Potrivit Ministerului Educației, în urma recorectării lucrărilor au fost mărite 14.747 note, iar 7.541 note au fost scăzute. În Prahova au fost depuse 878 contestații (434 la română și 444 la matematică), iar la Câmpina au fost 37 de contestații, dintre care 13 la română și 24 la matematică.

2326 vizualizari
24 iun. 2018 09:20

Incendiu la Breaza. O casă de vacanță a ars în totalitate

Un incendiu extrem de puternic a izbucnit noaptea trecută la Breaza, la o casă de vacanță situată într-o zonă mai izolată, lângă pădure. Pompierii militari de la ISU Prahova (detașamentele din Câmpina și Sinaia) au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Raluca Vasiloae, la sosirea pompierilor arderea era generalizată.