Circulația pe DJ 207, între Câmpina și Șotrile, va fi redeschisă. Vor exista unele restricții de tonaj și limitare de viteză

Actualitate (Categoria articolului)

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a decis astăzi reluarea circulației publice pe drumul județean 207 între Câmpina și comuna Șotrile. Vă reamintim că acest drum a fost închis pe 6 aprilie, în urma unei alunecări de teren produse la aproximativ un kilometru de Spitalul de Psihiatrie Voila. În ședința de astăzi, autoritățile locale au decis redeschiderea drumului cu aplicarea unor restricții în zona afectată de alunecarea de teren.

Astfel, conform comunicatului de presă remis de Primăria Câmpina, va fi interzis accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepția autospecialelor de intervenție în caz de urgență. De asemenea, se instituie limitare de viteză, drum cu prioritate pe unul din sensuri și prioritate pentru circulația din sens invers. Drumul va fi lărgit cu aproape doi metri pe partea stângă a sensului de mers spre Șotrile, în zona alunecării de teren, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță. Toate aceste măsuri revin administratorului drumului - Consiliul Județean Prahova.
Primăria Câmpina va ridica restricția de drum închis, iar zona va fi monitorizată permanent de agenți ai Poliției Locale și Poliției Municipale.

Citiți și Drumul dintre Câmpina și Șotrile, surpat din cauza unei alunecări de teren. Circulația este complet blocată

2598 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

2746 vizualizari
21 sep. 2018 21:16

Elevii Școlii Centrale Câmpina au promovat formele alternative de transport ecologic, în Săptămâna Europeană a Mobilității

1 comentarii

Cei 650 de elevi ai Școlii Gimnaziale Centrale Câmpina au participat astăzi la un marș prin care au marcat "Săptămâna Europeană a Mobilității". A fost o acțiune prin care s-a dorit promovarea formelor alternative de transport ecologic, un marș la care copiii au mers pe jos sau au folosit biciclete, trotinete, role etc.

2611 vizualizari
21 sep. 2018 10:17

Suma alocată modernizării Parcului de la Soldat va fi suplimentată cu 206.000 lei. Investiția va ajunge la 1,68 milioane lei

9 comentarii

Consiliul Local Câmpina va aproba, în ședința de marți, 25 septembrie 2018, în cadrul unei noi rectificări bugetare, suplimentarea cu 206.000 lei a sumei alocate lucrării de reabilitare a Parcului de la Soldat. Prin această suplimentare, costurile cu modernizarea parcului vor crește de la 1.476.780 lei la 1.682.780 lei, fără TVA, adică aproximativ 17 miliarde lei vechi.

Alte stiri recente

1687 vizualizari
22 sep. 2018 18:51

Liga A Prahova, etapa a 6-a. Rezultate

Etapa a 6-a a început în această dimineaţă, a continuat după-amiază şi se va încheia duminică. Iată rezultatele partidelor de sâmbătă:

2329 vizualizari
22 sep. 2018 06:55

Câmpina, România 100. Vila Dumitrescu sau "Casa de zahăr" de ieri, vila care se construiește astăzi, pe același loc

Vila Dumitrescu se afla pe Bulevardul Culturii, aproape de intersecția cu Strada Plevnei (Cotul Donului de mai târziu). A fost construită la începutul secolului al XX-lea și-i aparținea lui Gheorghe Dumitrescu, mulți ani director al societății petrolifere Steaua Română. Pentru frumusețea ei, pentru albul imaculat, i se mai spunea "Casa de zahăr".