Accident la Câmpina. Trei persoane au fost rănite, iar o conductă de gaze avariată

Social (Categoria articolului)

Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, la intersecția străzilor Constantin Stere și Conductelor, o intersecție unde se produc frecvent astfel de evenimente nefericite. Două autoturisme au fost implicate în acest accident, iar trei persoane au ajuns la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal. Este vorba despre o femeie și doi bărbați care au suferit multiple traumatisme. Din fericire, viața nu le este pusă în pericol.

ISU Prahova a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și cu o ambulanță Smurd, la locul accidentului fiind prezent și un echipaj de la Poliția Municipală, dar și un echipaj medical de la SAJ. În urma impactului, una dintre mașini a ajuns într-o curte, fiind lovită și o conductă de gaze. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a fost solicitată intervenția unei echipe de la Distrigaz pentru oprirea alimentării cu gaze. Nu a fost vorba despre o avarie majoră, din fericire, dar pentru evitarea oricărui pericol s-a luat decizia opririi gazelor. 
Din primele cercetări a reieșit că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. 

7793 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Anonim 13.01.2018 18:53 La cum conduce ... ala de la Bon Apettit aproape ca imi pare bine ca a facut accident :). A trecut de atatea ori la cativa centimetri de mine :)

Social

2215 vizualizari
23 ian. 2018 12:50

Cum arată în realitate Lacul Bisericii din Câmpina

Lacul Bisericii reprezintă un loc de suflet pentru câmpinenii de azi, așa cum a fost și pentru câmpinenii de odinioară. Pe rețelele de socializare sunt postate fotografii superbe cu Lacul Bisericii și zona adiacentă, fotografii făcute de profesioniști și prelucrate, multe dintre ele, tot de profesioniști. Există chiar și o pagină pe Facebook dedicată Lacului Bisericii. Din păcate, realitatea bate poza artistică.

12295 vizualizari
22 ian. 2018 17:48

Iulie 2018 - următoarea sesiune de admitere la Școala de Poliție din Câmpina. Este posibil să existe și o a treia sesiune, în decembrie

1 comentarii

2018 ar putea intra în istoria Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina ca fiind anul cu trei sesiuni de admitere, asta și în funcție de decizia pe care o va lua Ministerul Afacerilor Interne. "Deocamdată, este cert că vom avea examen de admitere în luna iulie, când vor fi scoase la concurs 1.300 de locuri, ca și la admiterea din ianuarie 2018. Organizarea unei sesiuni de admitere în decembrie este la stadiul de discuții. Încă nu știm dacă această a treia sesiune va fi în decembrie 2018 sau ianuarie 2019", ne-a declarat comandantul Școlii de Poliție din Câmpina, comisar șef Vasile Tache.

Alte stiri recente

226 vizualizari
23 ian. 2018 22:05

Ca la Câmpina, niciunde. CS Câmpina şi HM Junior se dau reciproc în judecată

Litigiul dintre CS Câmpina şi HM Junior Câmpina se află în faţa unei noi faze, una cum rar se poate vedea, cele două grupări anunţând că se vor acţiona una pe cealaltă în judecată! Astfel, după ce preşedintele CS Câmpina, Adrian Stoican, a precizat în raportul către Consiliul Local că va acţiona în judecată Clubul HM Junior, reprezentanţii acestuia din urmă susţin că şi ei vor acţiona în instanţa civilă, cel mai probabil atât CS Câmpina, cât şi pe preşedintele Stoican.

2239 vizualizari
23 ian. 2018 11:57

Pereții vestiarelor proaspăt modernizate, de la Căminul Petrol, mâzgăliți de "artiștii" fără cei șapte ani de acasă

Nici nu s-a uscat bine lavabila pe pereții vestiarelor de la terenul sintetic de fotbal, din incinta Căminului Petrol din Câmpina, că deja au apărut primele "opere de artă". Da, este vorba tocmai despre vestiarele modernizate la sfârșitul anului trecut, împreună cu tribunele, lucrare care a costat 222.000 lei (fără TVA), bani alocați de la bugetul municipiului.