8.249 candidați s-au înscris pentru admiterea din august - septembrie 2018, la Școala de Poliție din Câmpina

Social (Categoria articolului)

Pe 15 iunie s-au încheiat înscrierile la școlile postliceale de agenți de poliție pentru sesiunea de admitere care va avea loc în perioada 24 august - 4 septembrie 2018. După cum informează Inspectoratul General al Poliției Române, prin intermediul unui comunicat de presă, peste 10.000 de candidați s-au înscris la cele două școli de subofițeri de la Câmpina și Cluj-Napoca.

Astfel, la Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina, unde sunt disponibile 1.300 locuri, s-au înscris 8.249 candidați. La Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" din Cluj-Napoca, unde sunt disponibile 300 de locuri, s-au înscris 2.114 candidați. Înscrierile s-au efectuat la inspectoratele de poliție din județele unde domiciliază candidații. Și tot la inspectoratele din teritoriu, în perioada următoare, candidații vor fi evaluați din punct de vedere medical și vor susține testarea psihologică. 
Vă reamintim că, din cele 1.300 locuri scoase la concurs la Școala de Poliție din Câmpina, 1.279 sunt pentru agenți de poliție în structurile IGPR, 16 pentru Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, 5 locuri pentru Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Din numărul total de locuri, 30 sunt pentru candidați romi și 10 pentru alte minorități.
Concursul de admitere va consta, ca și până acum, în probe eliminatorii (contravizita medicală și evaluarea aptitudinilor fizice) și o probă scrisă – test grilă la limba română și o limbă străină. Evaluarea aptitudinilor fizice se realizează în baza unui traseu practic-aplicativ, ca și la ultima sesiune de admitere, cea din ianuarie 2018. Criteriile privind înălțimea și limita maximă de vârstă au fost abrogate. Durata studiilor este de un an.

6763 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Marian 24.06.2018 10:02 O mină de aur! Dacă fiecare candidat lasă în Câmpina 1.000 lei (cazare, mâncare, servicii, etc.) .... faceți un calcul. O importantă sursă de venit pentru oraș. Autoritățile locale trebuie să se gândească la asta și să vină în sprijinul lor.

Social

1091 vizualizari
13 nov. 2018 18:54

Câmpina, România 100, la final. La mulți ani și sărbători fericite!

Am ajuns la final cu serialul nostru prin care v-am prezentat imagini din Câmpina de ieri și Câmpina de astăzi. A fost o experiență interesantă pentru noi și, având în vedere numeroasele mesaje și comentarii primite, suntem convinși că v-a plăcut acest serial dedicat tuturor câmpinenilor, de acasă și de pretutindeni, în Anul Centenarului.

8788 vizualizari
13 nov. 2018 17:50

Vrem să dăruim Câmpinei un album cu serialul "Câmpina, România 100". Cine dorește să susțină acest demers?

1 comentarii

Serialul nostru "Câmpina, România 100", cu imagini din Câmpina de ieri și de azi, se bucură de mare succes în rândul cititorilor noștri și nu puțini sunt cei care ne-au sugerat să realizăm un album cu toate cele 100 de episoade ale acestui serial. O idee frumoasă, un proiect la care ne-am gândit și noi, dar pe care nu-l putem pune în practică singuri. Avem nevoie de sprijinul câmpinenilor, fie ei persoane fizice sau agenți economici.  

Alte stiri recente

1100 vizualizari
13 nov. 2018 19:43

Locuri de muncă vacante în Câmpina și împrejurimi la 13 noiembrie 2018

Informațiile sunt furnizate de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova. Detalii puteți obține de la ALOFM Cmpina, telefon 0244.376.001.

3867 vizualizari
13 nov. 2018 10:49

Opt mașini, printre care și o ambulanță, implicate într-un accident pe DN1, la Bănești

1 comentarii

UPDATE - În jurul orei 12.45, traficul a revenit la normal pe DN1, la Bănești. Potrivit IJP Prahova, cauza preliminară a accidentului din această dimineață a fost nepăstrarea distanței de siguranță între mașini.
UPDATE - Inspectoratul Județean de Poliție a luat decizia devierii traficului rutier spre Ploiești prin Urleta și Băicoi. Pe DN1, sensul de mers spre Ploiești este complet blocat.

Un accident rutier în care sunt implicate nu mai puțin de opt mașini s-a produs pe DN1, în comuna Bănești, în jurul orei 10.20. Detașamentul de la Câmpina al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență intervine cu o autospecială cu apă și spumă și trei ambulanțe Smurd. În total sunt 15 persoane care se aflau în cele opt vehicule, potrivit informațiilor furnizate de ISU.