Poiana Câmpina se va înfrăți cu localitățile Zaim și Negrești din Republica Moldova

Social (Categoria articolului)

Peste 1.000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului au participat, duminică, la Conferința Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova, eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului din București și în cadrul căruia au fost perfectate 450 de acorduri de înfrățire. Printre acestea, două vizează direct comuna Poiana Câmpina, care se va înfrăți cu localitățile Zaim și Negrești din Republica Moldova.

"Am semnat declarația de intenție pentru demararea procedurii de înfrățire împreună cu primarii celor două localități basarabene - Ion Veste, de la Zaim și Zinaida Panainte de la Negrești. Între România și Republica Moldova există o relație cu totul și cu totul specială, care trebuie consolidată și în teritoriu, pentru că, după cum s-a numit și conferința de la București, frații în veci vor fi frați. După semnarea acestei declarații de intenție urmează să demarăm procedurile pentru încheierea acordului de înfrățire, care va presupune o cooperare în toate planurile - social, cultural, economic, administrativ", ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu.

Comuna Zaim este situată în Raionul Căușeni. Are aproximativ 4.700 locuitori, din care 90% sunt moldoveni, iar restul ruși și ucraineni. Este localitatea natală a poetului Alexei Mateevici, cel care a scris "Limba noastră", un adevărat și superb elogiu adus limbii române. De altfel, în Zaim există și Casa-muzeu Alexei Mateevici, deschisă în 1988, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea poetului.
Comuna Negrești face parte din Raionul Strășeni și este situată la 26 km de Chișinău. Are 1.400 de locuitori (98% moldoveni) și este atestată documentar din anul 1772. 

4154 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Social

1595 vizualizari
17 apr. 2024 20:49

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).

798 vizualizari
17 apr. 2024 20:13

Modificări în programul de colectare a deșeurilor menajere, la Câmpina și localitățile învecinate, în perioada 1-6 mai 2024

1 comentarii

Programul de colectare a deșeurilor menajere de la populație va suferi unele modificări de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, având în vedere că în perioada 1-6 mai este o minivacanță și nu se lucrează.

Alte stiri recente

1110 vizualizari
22 apr. 2024 21:37

Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Luni seară, la Ploiești, a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită - USR - PMP - Forța Dreptei - pentru alegerile locale din 9 iunie, la nivelul județului Prahova.

711 vizualizari
22 apr. 2024 20:14

La Câmpina, organizația Partidului ProRomânia a trecut la PSD. Președintele Liviu Davidescu este pe lista pentru Consiliul Local

La Câmpina, una dintre mișcările politice interesante de pe ultima sută de metri înaintea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale a fost realizată de Partidul ProRomânia.