Actualitate

4908 vizualizari
01 sep. 2017 10:32

Din această lună vom avea pe străzi patrule mixte formate din agenți ai Poliției Municipale și Poliției Locale Câmpina

1 comentarii

La inițiativa noului comandat al Poliției Municipale, comisar șef Iulian Stanciu, între Poliția Municipală și Poliția Locală Câmpina a fost încheiat un protocol de colaborare care prevede că, din luna septembrie 2017, agenții celor două instituții vor patrula împreună. Practic, vor exista patrule mixte, care vor lucra în trei schimburi, 24 de ore din 24.

3775 vizualizari
31 aug. 2017 12:20

Despre problemele mari și problemele mici ridicate de cetățeni la întâlnirea organizată de CampinaTV.ro

Miercuri, 30 august, a avut loc cea de-a doua întâlnire cu cititorii, organizată de Campinatv.ro. De această dată s-a aflat alături de noi și un reprezentant al Poliției Municipale și mulțumim conducerii acestei instituții că a răspuns invitației noastre, lucru pe care alte instituții publice nu l-au făcut.

6777 vizualizari
29 aug. 2017 19:16

Primăria Poiana Câmpina a amenajat un drum provizoriu spre Bobolia, pentru perioada în care DJ 101P este închis din cauza unor lucrări

Drumul Județean 101P de la Poiana Câmpina spre Măgureni a fost închis circulației pentru realizarea unor lucrări. Termenul de execuție este de două luni. Cei mai afectați sunt locuitorii satului Bobolia, care ar fi putut ajunge acasă din Câmpina, pe DN1, apoi pe la Florești. Din fericire, Primăria Poiana Câmpina a găsit o soluție și a amenajat un drum pe lângă albia râului Prahova.

6819 vizualizari
29 aug. 2017 12:34

Procedurile pentru înființarea parcului industrial de la Câmpina au fost suspendate

4 comentarii

Poate vă întrebați ce se mai aude cu înființarea parcului industrial de la Câmpina, tema preferată de campanie a primarului Horia Tiseanu. Ei bine, nu se mai aude nimic și asta pentru că "procedura de înființare a parcului industrial pe locația fostei fabrici 21 Decembrie este suspendată de către proprietarul terenului și construcțiilor", după cum ne informează chiar Primăria Câmpina.

3099 vizualizari
28 aug. 2017 19:38

Cum explică Florin Frăţilă, președintele Comisiei de Sport a Consiliului Local, scandalul dintre CS Câmpina şi HM Junior

6 comentarii

De la izbucnirea scandalului dintre CS Câmpina și HM Junior, președintele Comisiei de Sport a Consiliului Local Câmpina, Florin Frățilă, a evitat să se pronunțe asupra subiectului și nici nu a mai participat la toate acțiunile CS-ului, așa cum se întâmpla înainte. I-am cerut un punct de vedere referitor la acest conflict, având în vedere faptul că este unul dintre cei care au susținut colaborarea (asocierea) CS Câmpina - clubul înființat de administrația locală cu HM Junior - un club privat, reprezentat de antrenorul Mircea Hagianu.

2764 vizualizari
01 sep. 2017 09:04

De la 1 septembrie, programare exclusiv online pentru preschimbarea permisului de conducere și eliberarea autorizațiilor provizorii de circulație a vehiculelor

Pentru că a funcționat foarte bine în cazul înmatriculărilor auto, Prefectura Prahova a decis să aplice metoda programărilor exclusiv online și pentru eliberarea autorizațiilor provizorii de circulație, dar și pentru preschimbarea permisului de conducere. Această măsură se aplică de astăzi, 1 septembrie 2017, pentru programări începând cu luni, 4 septembrie.

5140 vizualizari
30 aug. 2017 12:17

Dacă la Câmpina sunt probleme, Breaza, în schimb, merge înainte cu realizarea parcului industrial pe platforma Hidrojet

Guvernul României a emis o hotărâre prin care transferă în domeniul public al orașului Breaza întreaga platformă a fostei uzine Hidrojet (terenuri și clădiri) în vederea realizării unui parc industrial. Este vorba despre mai multe hale și depozite și un teren în suprafață totală de 58.911 mp. Potrivit Hotărârii de Guvern 587/2017, publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, valoarea de inventar a acestor bunuri se ridică la 15.226.745 lei.

2669 vizualizari
29 aug. 2017 17:40

Răspunsurile Primăriei Câmpina la întrebările adresate de cititorii noștri în cadrul întâlnirii organizate de CampinaTV.ro

1 comentarii

După cum bine știți, la sfârșitul lunii iulie a avut loc prima întâlnire organizată de noi, CampinaTV.ro, cu cititorii noștri, la inițiativa acestora, pentru a discuta depre problemele Câmpinei și relația cetățenilor cu administrația locală. Au fost mai multe subiecte dezbătute atunci și cum la discuții nu a participat niciun reprezentant al Primăriei Câmpina, deși am trimis o invitație și pe adresa acestei instituții, am preluat întrebările cetățenilor și le-am transmis noi mai departe.

4227 vizualizari
28 aug. 2017 20:37

Și încă un rând de borduri în micul părculeț de pe Frații Golești...

3 comentarii

Ați mai văzut undeva atâtea borduri într-un spațiu de nici 100 mp? Și nu orice spațiu, ci unul verde, un mic părculeț. Ei bine vedeți acum, la Câmpina! Și vă aducem la cunoștință faptul că, față de săptămâna trecută, când am scris primul articol despre noua "realizare" a administrației locale, a mai apărut un rând de borduri. 

3211 vizualizari
28 aug. 2017 18:27

Terenul multifuncțional de sport va fi dat în folosință la 1 septembrie 2017. Iată tarifele pentru închiriere

Pe ordinea de zi a ședinței de joi, 31 august, a Consiliului Local Câmpina, sunt două proiecte referitoare la terenul multifuncțional de sport. Primul prevede darea în administrarea Clubului Sportiv Câmpina a acestui teren, iar cel de-al doilea este regulamentul de organizare și funcționare, care include și tarifele de utilizare a terenului.