Trei urși au intrat într-o grădină din Brebu, probabil în căutare de mâncare. S-a întâmplat miercuri dimineață, în jurul orei 3.20, pe Strada Florilor.
Imaginile cu cei trei urși au fost suprinse de o cameră video amplasată în zonă. Cel mai probabil, este vorba despre o ursoaică și cei doi pui ai ei. Animalele nu au produs stricăciuni, dar, lucru normal, oamenii din zonă se tem că urșii vor reveni, vor intra în gospodării și vor constitui un pericol real, pentru că vorbim, totuși, de niște animale sălbatice.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.