Primăria Câmpina a anunțat că în ședința ordinară a Consiliului Local, din luna decembrie, va supune dezbaterii și aprobării proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale aferente anului fiscal 2019. În acest sens, cei interesați pot depune în scris propuneri sau recomandări până la data de 23 noiembrie 2018.
Ceea ce Primăria Câmpina numește o dezbatere publică se reduce, de fapt, la posibilitatea celor interesați de a putea trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare fie direct la registratură, fie prin intermediul poștei clasice sau poștei electronice. Proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul 2019, precum și expunerea de motive a primarului Horia Tiseanu pot fi găsite pe site-ul primariacampina.ro, după cum se arată în comunicatul emis de la "Casa cu Grifoni".

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.