De astăzi până duminică, la Sinaia are loc cea de-a XXII-a ediție a unui eveniment considerat a fi cel mai frumos din Prahova și nu numai - Festivalul Sinaia Forever.
Tema ediției din acest an - INSPIRAȚIE - 'este dedicată acestui izvor nesecat pe care Sinaia l-a oferit și îl oferă în continuare cu generozitate compozitorilor, scriitorilor, arhitecților, pictorilor, localnicilor și turiștilor' după cum se menționează în comunicatul Primăriei Sinaia. Parada de deschidere are loc astăzi, la ora 18.00, iar parada de închidere a festivalului - duminică, la ora 18.00. Activitățile organizate în fiecare zi le aveți atașate acestui articol.
Iată formațiile și soliștii care vor cânta la Sinaia Forever 2016:
Vineri, 2 septembrie, de la ora 18.30 - Vlad Miriță & Co., Dorian Popa, Adda, Faydee, Nopame & Petra, Holograf
Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17.30 - Filarmonica Metropolitană București, Jean Gavril, Grimus, Zoli Toth Project, Ovidiu Lipan Țăndărică & Co., Crispus.
Sâmbătă, la 23.30 - foc de artificii.
Citiți și Restricții de circulație la Sinaia, de astăzi până duminică

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” are încheiat, încă din anul 2012, un Acord de Parteneriat cu Asociaţia de rezervişti din oraşul Achern, landul Baden-Wurtemmberg, Germania, acord care prevede, printre altele, și comemorarea eroilor celeilalte ţări la datele tradiționale.

Librăria Elstar din Câmpina a găzduit lansarea volumului „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, apărut la Editură UZP și semnat de Marian Nencescu, scriitor, jurnalist, critic literar și doctor în filosofie, președinte al Filialei Presă Culturală din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.