CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Amintiri inedite despre Marin Constantin, Charles de Gaulle și Vittorio De Sica, la împlinirea unui veac de la nașterea fondatorului ”Madrigal”

- Eveniment -

Amintiri inedite despre Marin Constantin, Charles de Gaulle și Vittorio De Sica, la împlinirea unui veac de la nașterea fondatorului ”Madrigal”

Născut la Urleta în urmă cu un veac, Marin Constantin - fondatorul și dirijorul Corului ”Madrigal” a fost celebrat chiar în satul natal. O adevărată sărbătoare și un prilej pentru cei care i-au fost apropiați de a depăna amintiri despre maestrul Marin Constantin.

În Sala Praznicală a Bisericii ”Sf. Voievozi” din satul Urleta, comuna Bănești, unde a avut loc evenimentul, a fost o mică expoziție, iar copiii de la școala din localitate, sub îndrumarea profesorului Bianca Enache, au interpretat melodii inclusiv din repertoriul ”Madrigal”.
Primarul comunei Bănești, George Stoica, a prezentat câteva date despre viața și activitatea lui Marin Constantin, acestea fiind și principalele motive care au stat la baza acordării titlului de Cetățean de onoare al comunei Bănești pentru fondatorul ”Madrigalului”.

Președintele francez Charles de Gaulle și Marin Constantin
Printre invitații de onoare la eveniment s-a numărat Emil Pantelimon - directorul Corului de Cameră ”Madrigal”. Dincolo de elogiul adus lui Marin Constantin și de poveștile amuzante cu tradiționalele sarmale de la aniversările ”Madrigal”, Emil Pantelimon a mai povestit o amintire cu Marin Constantin: ”În anul 1969, după numai șase ani de la înființarea Madrigalului, președintele francez Charles de Gaulle a vizitat Bucureștiul. A participat și la un concert Madrigal, dar Marin Constantin s-a îmbolnăvit de peritonită și a fost internat la Elias. Corul a fost dirijat de altcineva, dar Charles de Gaulle s-a interesat de Marin Constantin și a mers la Elias să-l viziteze. I-a dus flori și i-a oferit în dar câteva tapiserii”.

Marele regizor italian Vittorio De Sica la... Urleta
Unul dintre cele mai gustate momente a fost cel oferit de un nepot al maestrului - Florea Mincu. Acesta a povestit mai multe episoade petrecute de-a lungul anilor chiar în casa lor, unde Marin Constantin avea în mod constant oaspeți din țară, dar chiar și de dincolo de granițele ei: ”La un moment dat a venit la noi în casă maestrul Ion Voicu. Eu d-abia învățasem să cânt la vioară. La insistențele mamei mele, oaspeții m-au ascultat, apoi, Ion Voicu a luat vioara și a cântat un fragment din Balada lui Ciprian Porumbescu. În 1971, oaspeți ne-au fost marele regizor italian Vittorio De Sica și fiul său, Manuel, dar și alții. După masă, spre seară, mama mea și-a dat seama că nu are unde să-i culce pe toți musafirii. Și l-a strigat pe un vecin, Ion Cristian, văr de-al nostru, dacă-l primește pe De Sica să doarmă la el. Altădată, a venit un regizor galez, iar Ion Cristian făcea țuică. A vrut să vadă cum e țuica noatră, tradițională și țin minte că l-am adus cam greu înapoi acasă...”
Sunt numai câteva dintre întâmplările savuroase povestite la ceas aniversar, care au demonstrat că Marin Constantin a fost nu doar o mare personalitate, dar și un om extrem de apreciat în comunitatea artistică, un om care a contribuit la creșterea prestigiului satului Urleta în lume. Câte localități din țara noastră se pot mândri că i-au avut ca oaspeți pe Ion Voicu, pe dirijorul Iosif Conta, soliștii de operă Nicolae Herlea și David Ohanesian, alți muzicieni de mare prestigiu, sau pe marele regizor italian Vittorio De Sica și fiul său, Manuel, compozitor?! Totul a fost posibil datorită lui Marin Constantin!

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


27 Feb 2025 23:10 1896 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
149 vizualizari 05 Nov 2026 14:02 Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

citeste mai mult
731 vizualizari 04 Nov 2026 20:23 Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic

Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina, este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului” în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.

citeste mai mult
433 vizualizari 30 Oct 2026 08:15 Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Joi seara, în spațiul cald al Librăriei Elstar a avut loc o nouă ediție a Seratelor Culturale, prilej pentru câmpineanul Mircea Teculescu să-și lanseze cel mai recent volum de poezie, Eidos, acasă, la Câmpina.

citeste mai mult
1014 vizualizari 26 Oct 2026 18:55 Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV