CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Deficit de medici la Spitalul Municipal Câmpina. Zece medici au părăsit instituția prin demisie, încetarea contractelor de prestări-servicii sau pensionare

- Actualitate -

Odată cu declararea Spitalului Municipal Câmpina ca spital-suport pentru pacienții cu COVID-19 au apărut o serie de probleme noi. Unele privind asigurarea fondurilor pentru materiale și echipamente de protecție, altele privind asigurarea resursei umane. Spitalul câmpinean și așa avea deficit de medici la mai multe secții (Pediatrie, Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie, ATI), iar acum situația este și mai complicată după transformarea în unitate COVID. Zece medici au părăsit spitalul - trei de la ATI, care au demisonat, doi care aveau contracte de prestări servicii, trei medici pensionari, care veneau la spital atunci când erau solicitați și doi care au ieșit acum la pensie.

”Am întâmpinat, pe parcursul anilor precedenți, o criză cronică de medici, în special. În acest moment, există o acutizare a lipsei de medici și, totodată, ne confruntăm cu numeroase ieșiri la pensie din rândul personalului medical, ieșiri îndreptățite de cadrul legal existent. Pe de altă parte, în baza ordonanței de urgență am trecut la încadrarea de personal, fără concurs și avem deja un număr semnificativ de CV-uri primite, dar, din păcate, lipsesc medicii. Vreau să le mulțumesc acestor oameni care vin să ne ajute și totodată să îmi exprim convingerea că ei, alături de cei care activează deja în spital, vor forma o echipă capabilă să ducă greul zilelor care vor veni”, ne-a declarat dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal Câmpina. (video)
În mai multe rânduri s-a vorbit de posibilitatea detașării, prin intermediul Direcției de Sănătate Publică, de cadre medicale acolo unde va fi nevoie. ”Încă nu a venit niciun medic detașat prin DSP, dar suntem în legătură 24 de ore din 24 cu ei și știu că există o listă cu medici care oricând pot fi direcționați către noi. Și ne bazăm mult pe această soluție”, a adăugat dr. Călin Tiu.

”În momentul de față am rămas la cei zece medici ca deficit, situație pe care am raportat-o la DSP. Însă, este foarte greu de estimat acest deficit, pentru că acesta se face cu condiția ca toți medicii să treacă prin această epidemie sănătoși și la locul de muncă. Deci, este o cerință minimală. Dacă pe parcurs vom avea medici care vor trebui izolați sau internați, practic, se redeschide această listă, dar sperăm să fim în măsură să ne protejăm în totalitate personalul medical, pentru că avem echipamentele necesare pentru o perioadă liniștitoare, poate chiar de zece zile, și suntem activi pe piața de achiziții. Avem asigurări că vor mai ajunge astfel de echipamente la noi în zilele următoare”, a mai spus dr. Călin Tiu. (video)
Dacă din punct de vedere al echipamentelor de protecție lucrurile par să fi intrat pe un făgaș mai aproape de normalitate, făcându-se permanent achiziții, lucrurile par a fi ceva mai complicate la asigurarea resursei umane. În momentul de față, în Spitalul Municipal Câmpina, mai există un medic infectat cu coronavirus și un altul aflat în izolare, care a fost contactul direct al celui infectat.


09 Apr 2020 12:37 6581 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1093 vizualizari 22 Oct 2026 18:31 La Câmpina, două persoane sunt acuzate de înșelăciune în valoare de 100.000 lei

La Câmpina, două persoane sunt acuzate de înșelăciune în valoare de 100.000 lei

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

citeste mai mult
1232 vizualizari 22 Oct 2026 15:25 Primăria Câmpina a primit plângere prealabilă de la Loteria Națională pentru... “păcănele“

Primăria Câmpina a primit plângere prealabilă de la Loteria Națională pentru... “păcănele“

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

citeste mai mult
462 vizualizari 22 Oct 2026 14:12 Rezerviștii militari câmpineni au încheiat periplul prin școli înaintea Zilei Armatei la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”

Rezerviștii militari câmpineni au încheiat periplul prin școli înaintea Zilei Armatei la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”

La fel ca în anii anteriori, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” din Câmpina a prezentat prelegeri, dar și mici expoziții, în unitățile de învățământ din localitate.

citeste mai mult
2465 vizualizari 21 Oct 2026 21:12 Începe realizarea documentațiilor pentru sensul giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu din Câmpina

Începe realizarea documentațiilor pentru sensul giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu din Câmpina

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV