În cadrul parteneriatului existent între asociațiile rezerviștilor militari din Câmpina și Achern, una dintre prevederi se referă la comemorarea reciprocă a eroilor celor două națiuni.
În baza acestei prevederi, o grupă de rezerviști militari germani din Achern - Renchtal și mai mulți enoriași conduși de preotul Bogdan Stavarachi, de la Capela mortuară Mihai Sturza, au participat la comemorarea eroilor români căzuți în prizonierat în primul război mondial pe aceste meleaguri. Eroii români sunt înmormântați în cimitirul militar din Niederbuhl, cartier al localității Rastatt.
Ceremonialul a început la ora locală 12.00 cu intonarea Imnului de Stat al României, rezerviștii germani prezentând onorul. Apoi a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor, unde, pentru prima dată la o asemenea ocazie, au fost pomeniți și eroi de alte naționalități, nu numai români. A urmat intonarea liedului ”Am avut un camarad”, după care s-a depus o jerbă de flori, iar la cele zece cruci s-au depus garoafe albe.

De-a lungul câtorva episoade vă vom prezenta prioritățile bugetului local din punctul de vedere al primarului Câmpinei, Irina Nistor. Iar reglementarea parcărilor din municipiu este una dintre priorități.

Am început să vă prezentăm de-a lungul câtorva episoade prioritățile bugetului local, așa cum se văd ele prin ochii primarului Irina Nistor, care a realizat proiectul bugetului Câmpinei, proiect care va fi votat vineri, 8 mai 2026.

O veste bună primită de Primăria Câmpina de la ADR. Proiectul privind restaurarea și punerea în valoare a Capelei Hernia a fost aprobat în vederea finanțării din fonduri europene prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.

Astăzi se împlinesc 10 ani de la debutul programului național de voluntariat „Salvator din pasiune”, inițiat de Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, un proiect care a transformat dorința de implicare civică într-un sprijin real pentru comunități și pentru sistemul de intervenție în situații de urgență din România.