CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Din nou despre Parcul de la Soldat. Stadiul lucrărilor - 85%, calitatea lucrărilor - aflăm la primăvară, valoarea penalităților - în creștere

- Actualitate -

Din nou despre Parcul de la Soldat. Stadiul lucrărilor - 85%, calitatea lucrărilor - aflăm la primăvară, valoarea penalităților - în creștere

Aproape că nu a fost ședință a Consiliului Local Câmpina, cel puțin în a doua jumătate a anului trecut, la care să nu se discute despre lucrările de modernizare a Parcului de la Soldat, cea mai importantă investiție a administrației locale începută în 2018 și care, probabil, se va termina în noul an. Discuții normale în condițiile în care la aceste lucrări au apărut numeroase probleme. La ultima ședință a Consiliului Local din 2018 am aflat că lucrările sunt realizate în proporție de 85%, că penalitățile de întârziere sunt percepute în continuare și au ajuns undeva la 37.000 lei și că, probabil, parcul se va termina în primăvară, la un an de la demararea lucrărilor (al căror termen contractual inițial era de patru luni).

La ședința din decembrie 2018, primarul Horia Tiseanu a propus, în cadrul rectificării bugetare, reducerea de la 1.682.780 lei la 1.400.000 lei a sumei alocate modernizării Parcului de la Soldat, o reducere corespunzătoare procentului de realizare a lucrărilor în 2018 (85%), diferența urmând a fi realizată și plătită în 2019. "Din păcate, nu se reușește finalizarea lucrărilor în 2018, firma mai are de realizat acolo cam 15% din lucrări și de aceea propun diminuarea sumei pentru această investiție", a spus primarul Horia Tiseanu. (video)
La insistențele consilierului Daniel Ioniță, viceprimarul Adrian Pițigoi a explicat din nou care este situația acestor lucrări din punctul de vedere al administrației locale: "Un contract este în vigoare până la terminarea garanției. Toate termenele de execuție au fost depășite. Aplicăm penalități și cred că astăzi valoarea lor este undeva la 37.000 lei. Când se va relua lucrarea? Poate în ianuarie, poate în februarie, poate în martie, când vremea o va permite. Totuși, trebuie să știți că penalitățile vor curge până în momentul recepției acestei lucrări. Poate că este bine că trece o iarnă peste un șantier neterminat pentru că vom vedea efectele și tot ce nu este în regulă va fi refăcut", a afirmat viceprimarul Adrian Pițigoi. (video)
La jumătatea lunii decembrie scriam despre dalele noi montate pe aleile parcului, unele dintre aceste dale fiind deja crăpate. Ei bine, trebuie să știți că respectivele dale au fost înlocuite de constructor cu câteva zile înainte de sistarea lucrărilor. (foto)
Vă reamintim, modernizarea Parcului de la Soldat a început pe 24 aprilie 2018, firma executantă fiind Construct Edil SRL Câmpineanca din județul Vrancea.

Citiți și: "Eterna și fascinanta" poveste a lucrărilor din Parcul de la Soldat, care nu se mai termină...


06 Jan 2019 19:43 5117 vizualizari


Comentarii






480 vizualizari 11 Nov 2026 11:51 Restricții de trafic pe Drumul Taberei din Câmpina

Restricții de trafic pe Drumul Taberei din Câmpina

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.

citeste mai mult
777 vizualizari 10 Nov 2026 19:56 Probleme și pe Strada Constantin Istrati în urma lucrărilor HidroPrahova! A fost adus pământ care acoperă pomii și blochează porțile oamenilor

Probleme și pe Strada Constantin Istrati în urma lucrărilor HidroPrahova! A fost adus pământ care acoperă pomii și blochează porțile oamenilor

Problemele generate de lucrările derulate de HidroPrahova de extindere și modernizare a rețelei de apă și canalizare din Câmpina par să nu se mai sfârșească.

citeste mai mult
728 vizualizari 10 Nov 2026 13:47 Stadiul lucrărilor de la Spitalul Municipal și cele privind lucrările HidroPrahova, subiectele principale ale unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina

Stadiul lucrărilor de la Spitalul Municipal și cele privind lucrările HidroPrahova, subiectele principale ale unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina

Joi, 12 noiembrie, de la ora 16.30, în sala de ședințe de la sediul Primăriei Câmpina, primarul Irina Nistor a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local.

citeste mai mult
986 vizualizari 10 Nov 2026 12:02 “Transparența și prezentarea la timp a documentelor justificative ar fi înlăturat orice suspiciune privind achiziționarea de microbuze electrice pentru Câmpina”

“Transparența și prezentarea la timp a documentelor justificative ar fi înlăturat orice suspiciune privind achiziționarea de microbuze electrice pentru Câmpina”

Partidul Câmpina Curată i-a transmis primarului Irina Nistor un răspuns la adresa și documentele transmise de Primărie către consilierii locali, pe tema sensibilului subiect al microbuzelor / minibuse electrice.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV