În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat două percheziții la locuințele unor câmpineni bănuiți de braconaj.
Potrivit comunicatului de presă remis de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, 'din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2016, persoanele bănuite ar fi braconat porci mistreți pe fondurile de vânătoare de pe raza municipiului Câmpina'. Au fost puse în aplicare două mandate de aducere pentru cele două persoane suspecte de braconaj. Este vorba despre doi braconieri care foloseau lațuri și căngi pentru prinderea mistreților. În urma perchezițiilor, la domiciliul unuia dintre bărbați s-au găsit două arme pentru care avea permis, dar și un dispozitiv ilegal de fabricat alice. De asemenea, polițiștii au găsit și o cantitate destul de mare de carne de mistreț. Cei doi braconieri au fost duși la Poliție pentru audieri.

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.