O bătaie cu pumni și picioare a izbucnit luni, pe DN1, pe raza orașului Comarnic, între conducătorii auto și pasagerii din trei autoturisme, printre protagoniști aflându-se și două femei. Evenimentul s-a produs în urma unei neînțelegeri privind acordarea priorității de trecere în trafic, după cum informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. Cei trei conducători auto și un pasager au fost amendați.
"Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au fost sesizați prin apel 112, de către un participant la trafic, despre faptul că pe Drumul Național 1, pe raza localității Comarnic, a izbucnit un coflict între mai mulți participanți la trafic. Deplasați la fața locului, polițiștii nu au mai găsit persoanele implicate, acestea continuându-și deplasarea, ulterior procedându-se la oprirea lor în trafic, fiind identificați cu ajutorul semnalmentelor oferite de ceilalți participanți la trafic. Din primele verificări a rezultat faptul că evenimentul s-a produs în urma unei neînțelegeri privind acordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept. Persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție, unde a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Totodată a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 61/1991, pentru provocare și participare efectivă la scandal în locuri sau localuri publice, față de cei trei conducători auto cu vârstele de 26, 28 respectiv 42 de ani, cât și față de un pasager în vârstă de 28 de ani", se precizează în comunicatul Poliției Județene.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova recomandă ca, în condițiile unui trafic aglomerat, conducătorii auto să-și păstreze calmul, să nu uite de politețea rutieră și nu blocheze intersecțiile. "Timpul este prețios pentru toată lumea! Țineți cont că o atitudine imprudentă în trafic poate duce la implicarea în evenimente rutiere. Orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. Polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsuri ferme", se mai menționează în comunicatul IJP Prahova.
(Video - amator, Facebook)

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.