În noaptea de 24/ 25 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au depistat și prins în flagrant delict două persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Activitățile operative au fost desfășurate în cadrul unui demers complex și susținut, inițiat ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni, privind sustragerea de bunuri din imobile situate în mai multe localități din județul Prahova. În urma cercetărilor efectuate și a materialului probator administrat, a rezultat că persoanele în cauză ar fi săvârșit, în mod repetat, infracțiuni de furt calificat, prin pătrunderea fără drept în locuințe, de unde ar fi sustras sume de bani, bijuterii și alte bunuri, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 200.000 de euro. Ca urmare a activităților investigative desfășurate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor, acestea fiind doi bărbați, în vârstă de 55, respectiv 40 ani, ambii din județul Prahova.
În vederea documentării activității infracționale, a fost organizată o acțiune polițienească complexă, în cadrul căreia cele două persoane au fost surprinse și prinse în flagrant delict, imediat după comiterea unei alte fapte de aceeași natură. Persoanele în cauză au fost imobilizate și conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Totodată, în cursul dimineții de miercuri, 25 martie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în urma căruia au fost identificate și ridicate mai multe bunuri și obiecte de interes pentru cauză. În baza materialului probator administrat, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, urmând sa fie prezentați unității de parchet în vederea luării unei alte măsuri preventive. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto - IJP Prahova)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

În cursul dimineții de sâmbătă, 7 noiembrie, pe primul tronson al Străzii Orizontului (între Bulevardul Nicolae Bălcescu și Strada Petrolistului) se turna stratul final de asfalt.

Fostul consilier local câmpinean, Cosmin Raț, revine asupra unui subiect sensibil pentru Câmpina și anume atragerea de fonduri pentru extinderea Spitalului Municipal.

Guvernul ungar condus de premierul Péter Magyar a lansat, pe 4 noiembrie 2026, platforma online publică nyitottaktak.hu, desecretizând numele a aproximativ 60.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției secrete din perioada comunistă (1945-1989).

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în timpul desfășurării probei scrise a concursului de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, comisia de supraveghere și corectare a identificat, într-o sală de examen, un candidat care avea asupra sa trei dispozitive cu conectare wireless, utilizate pentru comunicarea cu o persoană din afara concursului, se arată într-un comunicat al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.