CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Ziua Copiilor, sărbătorită în curtea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Provița de Sus

- Social -

Ziua Copiilor, sărbătorită în curtea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Provița de Sus

Mai rar ne este dat să vedem un asemenea eveniment cum a fost cel organizat la Provița de Sus de Ziua Copiilor. Curtea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" s-a umplut de veselie, de joacă, de culoare și entuziam.

Peste 100 de copii au participat la sărbătoarea organizată de părintele paroh Daniel Valentin Rândașu împreună cu membrii Consiliului Parohial și Comitetului Parohial. Cei mici s-au bucurat de întâlnirea cu Mickey și Minnie Mouse, de pictură pe față, baloane de săpun, popcorn, înghețată, pizza, brioșe și, bineînțeles, de mult așteptatul tort cuvenit sărbătoriților. “Alături de noi s-au aflat și reprezentanți ai Poliției Naționale, care au oferit copiilor o experiență deosebită. Cei mici au fost încântați să descopere autospeciala de poliție, să afle mai multe despre activitatea polițiștilor și să interacționeze cu aceștia. Curiozitatea, entuziasmul și numeroasele întrebări ale copiilor au transformat acest moment într-o adevărată lecție de încredere și apropiere față de cei care veghează la siguranța comunității”, a afirmat părintele Daniel Valentin Rândașu, care le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și tuturor copiilor care “ne-au oferit cea mai frumoasă răsplată: bucuria lor”.

Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.


02 Jun 2026 17:11 971 vizualizari


Comentarii






2298 vizualizari 17 Oct 2026 21:48 Primul centru regional de sterilizări a fost inaugurat la Cornu. O investiție exclusiv privată, realizată de Asociația “Arca lui Norocel” și partenerii săi din Germania

Primul centru regional de sterilizări a fost inaugurat la Cornu. O investiție exclusiv privată, realizată de Asociația “Arca lui Norocel” și partenerii săi din Germania

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

citeste mai mult
3914 vizualizari 17 Oct 2026 15:57 Efectele problemelor economice la Câmpina: la câteva zile se mai închide câte un spațiu comercial!

Efectele problemelor economice la Câmpina: la câteva zile se mai închide câte un spațiu comercial!

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

citeste mai mult
472 vizualizari 17 Oct 2026 11:05 Oportunitate pentru Prahova: peste 13 milioane de euro pentru comunități de energie

Oportunitate pentru Prahova: peste 13 milioane de euro pentru comunități de energie

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.

citeste mai mult
3221 vizualizari 15 Oct 2026 13:13 Infiltrații cu plasmă sau cu acid hialuronic la Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, la medicul Bogdan Apipie. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

Infiltrații cu plasmă sau cu acid hialuronic la Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, la medicul Bogdan Apipie. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

La noul cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic, un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie, se fac tratamente cu infiltrații cu plasmă sau cu acid hialuronic.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV