Un meci de juniori foarte viu, animat, cu multe ocazii la ambele porți și cu două echipe foarte bune, care demonstrează că munca la nivelul copiilor și juniorilor poate aduce și satisfacții.
CS Câmpina și Metaloglobus București s-au antrenat într-un joc frumos, cu multe ocazii de poartă și cu multe goluri.
S-a jucat în formatul trei reprize a câte 30 minute, bucureștenii evoluând cu jucători născuți în 2010, în vreme ce câmpinenii au avut în repriza a doua doi jucători născuți în 2011 și unul chiar în 2012, iar în ultima repriză au avut chiar și un jucător născut în 2013, o fată, Eliza Manea. Dincolo de toate acestea, a fost un joc bun de ambele părți, cu posesie bună, cu determinare și faze frumoase la ambele porți.
Scorul final s-a decis la ultima fază când, la 2-2, unul dintre fundași a degajat într-un adversar, mingea a deviat la un alt adversar care a marcat.
Pentru CS Câmpina, antrenorul Roberto Opatchi i-a folosit pe: Borș - A. Dumitrescu (2012), Tocitu, Rotaru, Scărlătescu, Pantaia, Manea, Văcaru, Nedelcu (2011), Berza, Hornea. Au mai jucat: Tudorache - Filip (2011), Eliza Manea (2013), Dinu (2011).
”Sunt mulțumit de joc, precum și de implicarea mai ales a celor mai mici, de la grupa lui Claudiu Dumitrescu, aceștia dorindu-și să fie de la egal la egal cu coechipierii, dar și cu adversarii lor. A fost un meci frumos, un meci util, prin care creștem acești copii, speranța mea fiind ca din sezonul viitor, când vom evolua în campionatul național, să avem deja experiența unor astfel de meciuri, pentru că doar așa pot crește acești copii”, ne-a declarat la finalul jocului antrenorul Roberto Opatchi.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

A fost un meci pe care echipierii Sportului vor dori să o uite, pentru că nimic nu le-a ieșit...

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, sunt programate jocurile etapei a 3-a din Liga a 4-a Prahova. Iată rezultatele înregistrate până acum:

Clubul Sportiv BARACUDA, o structură sportivă de notorietate națională recunoscută pentru performanțele sale, anunță lansarea programului „Înot pentru toți prahovenii”, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova.

Jucătorii de la Musselul au simțit sâmbătă după-amiază pe pielea lor cât de nedrept poate fi uneori fotbalul. Să ai superioritate la toate capitolele, dar la sfârșit scorul să fie... 0-1 este nedrept, dar face parte din viața oricărei echipe, oricărui jucător sau antrenor.