Prefectura Prahova anunță zilnic în buletinul cu informații dedicate pandemiei de COVID-19 inclusiv existența eventualelor focare de infectare cu acest virus.
Miercuri, 10 noiembrie, Prefectura Prahova a anunțat existența unui astfel de focar COVID-19 la un centru rezidențial pentru copii din Câmpina. Un salariat și șase beneficiari (copii) au fost testați pozitiv la COVID-19. Cei șase beneficiari, pozitivi COVID, sunt izolaţi ȋn centrul de plasament, sub supravegherea medicului de familie care răspunde de acest centru, iar salariatul pozitiv este izolat la domiciliu sub supravegherea medicului de familie. O anchetă va stabili atât de unde a fost luat virusului SARS-CoV-2, precum și alți contacți direcți ai celor depistați pozitiv.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.