Primăria și Consiliul Local Breaza, Centrul Cultural ”Ion Manolescu” Breaza, în parteneriat cu Asociația Culturală ”Tatiana Stepa”, organizează în ultima săptămână a lunii martie, la Breaza, Gala folk ”Om bun”, în memoria lui Victor Socaciu, eveniment ajuns la a patra ediție.
Evenimentul va avea loc la Sala Amfiteatru a Primăriei Breaza în zilele de 27, 28 și 29 martie, începând cu orele 18.00, iar prețul unui bilet este de 35 lei.
În prima zi, miercuri, 27 martie, vor cânta Ducu Bertzi, Emeric Imre, Cătălin Stepa, Adrian Bezna, Tituș Constantin. A doua zi, joi, 28 martie, vor evolua Vasile Șeicaru, Mircea Vintilă, Sorina Bloj și David Gabriel, Florin Săsărman, Angela Marieșiu. Ultima zi a galei, vineri, 29 martie, îi va aduce în fața publicului pe Laurențiu Cazan, Cristian Buică, Majoy Gyozo, Vali Petcu, Niki Puchianu.

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.