"România ca o medalie", așa a fost intitulată acțiunea de sărbătorire a Zilei Naționale a României la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" din Câmpina, eveniment care a avut loc joi, 29 noiembrie, și la care au participat numeroși elevi și profesori, cei mai mulți purtând costume naționale.
Invitații au fost întâmpinați cu pâine și sare, s-a intonat Imnul Național, iar prof. Nicolae Geantă, unul dintre organizatorii evenimentului, a explicat titlul ales pentru cinstirea Centenarului Marii Uniri. "Pentru că România trebuie purtată la gât! Dar și în inimă! Știți, în cap avem ce am pus noi, dar în inimă avem ce a pus Dumnezeu. Și țara asta este medalia Lui pentru noi", a spus prof. Nicolae Geantă. Invitați la această sărbătoare au fost scriitorul Christian Crăciun, istoricul Alin Ciupală și consilierul local Florin Frățilă, gazdele pregătind și câteva momente artistice susținute de elevi ai instituției de învățământ.
În partea a doua a acțiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri, care a fost coordonată de prof. Ofelia Negoiță, împreună cu un grup de cadre didactice - Magda Stănescu, Livia Dobre, Corina Cernica, Adrian Cârjan, Ionelia Moise - s-a vorbit despre însemnătatea istorică a actului de la 1 Decembrie 1918 și au fost prezentate momente artistice legate de această temă, care au fost susținute de elevi ai Liceului Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...