Un bărbat de 53 ani, din Ploiești, a fost reținut de polițiști fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore de 9 ani.
Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, polițiștii au fost sesizați, la data de 25 iulie, despre faptul că o minoră de 9 ani ar fi fost victima unei infracțiuni de agresiune sexuală. În fapt, în aceeași zi, în timp ce se afla împreună cu bunica sa în zona Halelor Centrale din municipiu, minora ar fi acuzat stări de rău. Ulterior, bunica și nepoata au fost abordate de un bărbat necunoscut, care și-a manifestat intenția de a le însoți până la domiciliu. De asemenea, acesta ar fi profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra, ori de a-și exprima voința și ar fi săvârșit anumite fapte de agresiune sexuală asupra minorei.
În urma sesizării, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, sprijiniți de structuri specializate, au declanșat de îndată activități complexe de investigare și documentare a cazului. Printr-o amplă muncă operativă, coroborată cu mijloace specifice de cercetare, la data de 20 august, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuite. În cadrul activităților desfășurate, bărbatul a fost identificat și condus la sediul unității de poliție, fiind reținut pentru 24 de ore. Ulterior, instanța de judecată a admis propunerea organelor de urmărire penală și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, a mai menționat sursa citată.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.