Amintiri de Crăciun din copilăria... FLORENTINEI DUMITRAȘCU, director al Școlii Centrale Câmpina

- Social -

Luna decembrie, sărbători, brad, cadouri. Dar decembrie poate fi și luna amintirilor frumoase din copilărie, din adolescență. Luna unor amintiri de neprețuit. De aceea, am lansat această provocare unor persoane dragi din Câmpina, persoane deosebite, din domenii diferite, să ne povestească amintiri dragi de Crăciun. Astăzi, profesor FLORENTINA DUMITRAȘCU, directorul Școlii Gimnaziale Centrale Câmpina.

Una dintre cele mai frumoase perioade a anului este cea a sărbătorilor de iarnă: Crăciunul și Anul Nou. O perioadă plină de „magie”, de reînnoire a credinței în Dumnezeu, rememorarea clipelor frumoase din copilărie, de respectare a tradițiilor, colindul, prilej de retrospectivă asupra anului care se încheie, motiv de speranță și proiectarea dorințelor privind Noul An, ocazie de petrecere, voie bună și bucurie alături de familie și cei dragi nouă. Îmi amintesc cu emoție frumusețea și albul zăpezii, gerul care îmi înroșea obrajii, săniușul pe dealuri cu prietenii și colindul pe la casele oamenilor buni, căci toți erau buni în această perioadă a anului! 
Despachetam cu nerăbdare cadourile de Moș Gerilă primite de părinți de la fabrică. De multe ori, hăinuțele nu ni se potriveau: ori erau mai mici, ori mai mari. Bineînțeles, întotdeauna doream cadoul fratelui, iar fratele pe al meu, ceea ce dădea un pic bătaie de cap părinților. Ca să fie liniște trebuia să primim lucruri identice, altfel era mare tărăboi. Vacanța de iarnă în preajma sărbătorilor de iarnă era unul dintre momentele preferate, deoarece „copil crescut cu cheia de gât” fiind, în această vacanță mergeam la țară, în Teleorman, iar aici aveam libertate, cutreieram și ne jucam până în înserat, ziua fiind destul de scurtă. Abia, ne prindeau părinții pentru masa de prânz. Ne întâlneam cu copii de aceeași vârstă, veniți din toate orașele, la bunici, tot pentru petrecerea sărbătorilor. Ne jucam cu zăpadă, construiam cazemate și ne băteam cu bulgări. Eram fericiți împreună, iar dacă mergeam la părinți supărați sau vreunul dintre prieteni pățea ceva din pricina noastră, nu era de bine, eram pedepsiți și nu mai aveam voie la joacă…făceam râie în casă.
Tragic era momentul tăierii porcului de Ignat, când noi copiii eram introduși în casă să nu asistăm la sacrificare, iar apoi după pârlit, ajutam la spălatul porcului, turnând apă caldă sau rece, după nevoie. După cele două operații, ai noștri, puneau o pătură peste porc și noi copiii încălecam, pentru ca în anul care vine să fim sănătoși și să fie prosperitate în casă. Mai eram și mânjiți cu sânge pe obraz și frunte, sub forma crucii, din aceleași rațiuni. Se cântărea capul porcului și se estima greutatea întregului animal, după un calcul tare precis, capul reprezentând aproximativ o zecime din întreaga greutate a cărnii. Motiv de mândrie în partea locului, dacă grăsunelul era mare. Supărarea după porcul atât de simpatic și nevinovat sacrificat trecea repede când se mânca cu mare poftă  șorici prospăt cu sare și pâine.
O adevărată problemă era ajutorul pe care trebuia să-l dăm la spălatul intestinelor în vederea preparării delicioșilor „cârnați de casă”. Pot afirma cu sinceritate că această tradiție mi-a servit drept „lecție de anatomie”, o adevărată “disecție” pe care nu am realizat-o vreodată practic în timpul școlarității mele. Nu-mi închipuiam în acea vreme, a copilăriei, că voi ajunge să am discuții cu elevii la clasă, despre “tobă” și ei să se minuneze că mânâncă organe preparate anume și învelite în stomacul porcului, despre “cârnați”, carne în intestin subțire, “caltaboș”, compoziție asemănătoare sarmalelor, dar învelită în intestin gros, “lebăr de casă” și despre multe alte preparate tradiționale.
Copilăria s-a dus, tradițiile s-au modificat, lumea s-a schimbat. Ne-au rămas doar amintirile, povești pentru copii.
Crăciun binecuvântat și un An Nou, 2023, cu sănătate, bucurii și realizări pe placul inimii!

Florentina Dumitrașcu
Decembrie 2022