Prin inetrmediul unui comunicat de presă, Primărie municipiului Câmpina anunță organizarea unei dezbateri publice luni, 30 mai 2022, de la ora 14.00, la Casa Tineretului. Va fi pusă în discuție documentația de urbanism "PUZ - Regenerare urbană, creșterea mobilității nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente unui coridor de mobilitate urbană prin direcționarea circulației rutiere printr-un pasaj subteran și extinderea, modernizarea și dotarea spațiului pietonal din zona centrală a municipiului Câmpina".
Pe scurt, este vorba despre o dezbatere privind viitorul pasaj subteran pe care administrația locală intenționează să-l realizeze în centrul Câmpinei. La discuții vor fi prezenți reprezentanți ai Primăriei, dar și reprezentanți ai echipei de specialiști (urbaniști, arhitecți) care au elaborat documentația de urbanism. Primăria precizează următoarele lucruri:
- Observațiile și propunerile publicului se pot trimite pe adresa de e-mail: consultarea_populatiei@primariacampina.ro sau pot fi depuse la Registratura instituției, cu mențiunea "Consultarea populației". Răspunsurile la observațiile trimise se vor transmite persoanelor respective în scris, prin poștă sau e-mail, în perioada 31 mai-29 iunie. Persoană de contact din partea administrației locale - Ionuț Cristian Bedreag, telefon 0244.336.134.
- Documentația preliminară PUZ poate fi accesată la următoarele link-uri, pentru a putea fi studiată de toți cei interesați: Memoriul Tehnic și Regulamentul Local de Urbanism - https://drive.google.com/drive/folders/1oAK4hxhaUYO67eQjz0dFJb93rKv1QS_2, planșe - https://drive.google.com/drive/folders/1ZgCSIN1VWDlXdp24CDaP0hmh0GaFrx0h.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.