Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat, în perioada 15-21 decembrie, o serie de acțiuni punctuale și controale având ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere și combaterea conducerii sub influența alcoolului, în contextul intensificării traficului specific perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă.
În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri au efectuat aproximativ 2.000 de testări cu aparatele etilotest și au constatat 19 contravenții pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fapte sancționate conform prevederilor legale în vigoare cu amendă de la 1.822,50 lei până la 4.050 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 zile.
Totodată, au fost constatate cinci infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, situații în care concentrația alcoolică depășea limita prevăzută de legea penală, fiind întocmite dosare penale și dispuse măsurile procedurale corespunzătoare.
Conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului reprezintă un factor major de risc în producerea accidentelor rutiere grave, având consecințe directe asupra capacității de reacție, percepției vizuale, coordonării și timpului de răspuns al conducătorilor auto. Astfel de comportamente pun în pericol nu doar viața conducătorului auto, ci și siguranța celorlalți participanți la trafic.
Având în vedere valorile ridicate de trafic din această perioadă, precum și deplasările frecvente generate de evenimentele specifice sărbătorilor de iarnă, polițiștii rutieri din județul Prahova recomandă conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil la volan, să nu consume băuturi alcoolice sau alte substanțe cu efect psihoactiv și să respecte cu strictețe normele rutiere, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

HidroPrahova a anunțat că joi, 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00, va fi oprită apa pe mai multe străzi din Câmpina.

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Câmpina din 27 octombrie 2026, consilierul local Rudolf Leica (PCC) a cerut convocarea unei ședințe la care să participe reprezentanții Hidro Prahova și Terra Gaz - firma constructoare, adică principalele părți implicate în proiectul privind rețelele de apă și canalizare.

Sâmbătă, 7 noiembrie, va fi nebunie mare în Câmpina. 2.788 de candidați la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” susțin proba scrisă a examenului de admitere. Mulți dintre ei vin însoțiți de părinți sau prieteni.

Miercuri dimineață a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Câmpina, în care - printre altele - s-a discutat și aprobat un proiect de hotărâre privind achiziția de microbuze electrice.