Carp, singurul câine de salvare montană din Prahova, lovit cu piciorul de o turistă și aruncat în jnepeni

Social (Categoria articolului)

Carp, un exemplar superb din rasa Border Collie, este singurul câine din Prahova specializat în salvare montană. Este un câine care salvează vieți! Astăzi, viața lui a fost pusă în pericol de o turistă inconștientă. Acest câine frumos și extrem de inteligent a fost lovit cu piciorul de o tânără, pe Jepii Mari. Ce s-a întâmplat a povestit pe larg, pe pagina sa de Facebook, Sergiu Frusinoiu, membru al singurei unități canine a Salvamont Prahova.

”Astăzi, Carp a fost lovit de un pantof roz.
Totdeauna am fost apărătorul așa-zișilor "pantofari", am empatizat cu aceștia gândind că vor și ei să vadă muntele și că nu trebuie să investească o mică avere în echipament pentru a putea, mai ales că nu toți își permit să îl achiziționeze. Muntele este pentru toată lumea și m-am opus totdeauna oricărei îngradiri a accesului la acesta. Și eu am urcat cu teneși când eram mic și am crescut mare, dar nu încurajez deloc asta.
Astăzi am ieșit la o alergare cu Carp pe Jepii Mici la urcare și Jepii Mari la coborâre. Carp, cel mai bun prieten al meu, dar și colegul meu, când alergăm, este cu câțiva metri în fața mea. De obicei, oamenii, când îl văd, se bucură și încearcă să interacționeze cu el. Astăzi nu a fost ca de obicei, la coborârea pe Jepii Mari, am întâlnit o domniță însoțită de doi flăcăi la care am strigat din timp să nu se sperie de cățel, deoarece vegetația abundentă nu îl lăsa să se vadă decât când era foarte aproape. Domnița, cea avertizată în prealabil, se sperie inexplicabil și îi aplică un șpiț în burtă, aruncându-l în jnepenii care l-au salvat de o cadere potențial fatală. Am dat din cap dezaprobator și mi-am continuat alergarea, oprindu-mă dupa ceva zeci de metri pentru a-l pupa.
Unde vreau să ajung este: dacă ești terifiat de munte și trebuie să sufli în vuvuzele non stop, să asculți muzică în boxe portabile și să lovești animale doar că iți e frică de tot ce mișcă, te rog, stai acasă sau găsește-ți altă activitate. Muntele nu e de tine și e ok!
Cu siguranță voi fi întrebat de ce nu m-am oprit la cei trei, iar răspunsul este: cu siguranță totul ar fi degenerat în violență și aș fi fost nevoit să mă apăr ceea ce nu ar fi făcut cinste însemnelor de pe tricoul meu roșu și s-ar fi opus eticilor mele personale la adresa locului meu de muncă.
P. S. În viitor mă aștept să fiu îmbăiat cu spray de urs, și eu și Carp, luând în considerare că regimul de vânzare ale acestora este același ca și al deodorantului”.

Orice comentariu pare de prisos...

11450 vizualizari
16

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Jean 31.08.2021 04:51 Din pacate asta e Romania ''educata'', o tara cu prea multe ... umane, cu lideri plagiatori si corupti, cu televiziuni de doi bani si multe alte nenorociri ce parca nu mai au sfarsit. Sunt sigur ca blandul Carp a si iertat acel specimen salbatic...
  • matei marius 31.08.2021 09:01 Daca pe tine te obliga meseria sa fii echilibrat, iau eu initiativa si zic sa-i dam la ... domnisoarei cu pantoful roz. ... din ala grav!
  • Liana Vasiliu 31.08.2021 11:32 FELICITĂRI pentru atitudinea dumneavoastră! Cel mai deștept cedează intotdeauna primul.
  • Cătăl 31.08.2021 12:48 Îmi pare foarte rău de această situație nefericită. Fetei cu pantofii roz îi doresc să nimerească și la stână.
  • Mariana 31.08.2021 13:21 Aveste specimene de monstrii trebuiesc pedepsiti, dar cu legile din tara, cine sa i pedepseasca? Totusi ar fi trebuit sa faceti o piangere impotriva acelei.....persoana nu se poate numi.....monstru
  • Slai Daniela 31.08.2021 13:44 Este foarte trist că am devenit inumani, închiși și speriați de propria noastră umbră.Nu mai suntem persoane,suntem cele mai rele animale.Involutie plăcută!
  • Saji tarasescu 31.08.2021 13:53 Da sunt multi oameni inconștient. Eu am un border coli f. Inteligent l am achiziționat din italia, daca mi l ar lovi cineva as fi in stare sa l mustrez Nu aș suporta ca Merlo sa fie lovit. Imi pare nespus de rau ca această turistă s a comportat urât cu acest minunat caine inteligent.
  • Elena Burbutan 31.08.2021 15:00 RUSINE ACELOR TINERI CARE AU FĂCUT ACEST GEST, COMPLET DEZPROBATOR..... CE SĂ CERI OMULUI, CE NU ARE.... RUSINE SEMENILOR NOȘTRI, PENTRU MODUL ORIBIL DE A TRATA ANIMALELE.....CUMPLIT....PE PĂMÂNT ESTE LOC PENTRU TOȚI: OAMENI, ANIMALE, PLANTE....RESPECT MAXIM DVS. PTR. FELUL RESPECTABIL ÎN CARE A-ȚI PROCEDAT. PUPĂM NASUL LUI DE CÂINE FRUMOS ȘI UTIL.
  • Mihaela-Daniela Toporcea 31.08.2021 16:11 Niste nemernici! Carp este bine in urma loviturii?
  • Bocian Laura Giulia 31.08.2021 16:33 Trimit un pupic pt Carp acolo unde a fost lovit. Mi-ar placea sa știu că acea fata nu va mai avea acces pe munte niciodată pt că animalele sunt in pericol cu ea acolo
  • C. C. 31.08.2021 18:34 În zilele noastre, se adeverește tot mai mult, cum că : vorba bună nu rezolvă nimic, pentru anumite SPECIMENE umane, ci, trebuie aplicate doar zile grele de pușcărie și amenzi usturătoare.
  • Mimi 31.08.2021 19:00 In numele tuturor iubitorilor de animale si natura, ne exprimam indignarea si revolta datorita gestului brutal al fetei si cerem autoritatilor sa o identifice si sa fie sanctionata conform legilor in vigoare. Este inadmisibil asa ceva. Daca acest catel cadea in prapastie cine raspundea de moartea lui ?
  • Felix 31.08.2021 21:10 De la asa"montaniarzi"sau altfel spus cocalari la sa te aștepți, bine că nu a pățit nimic cățelul!
  • Naghi Maria Marinela 01.09.2021 08:47 Sunt dezamăgită de câtă răutate există în noi oamenii.
  • Angela Iancu 01.09.2021 11:05 Nimeni nu are dreptul să abuzeze, să lovească, să atingă cu un fir de pai...pe nimeni ! Urât din partea purtătoarei de pantofi roz, iar d-voastră ați procedat foarte bine. ''Totul se plătește ! '', iar odată și-odată v-a plăti pentru comportamentul ei.
  • Dan untu 01.09.2021 20:05 Ma întreb, cum ar fi reacționat fata DC carp i ar fi salvat viata într o situație critica s ar mai fi comportat asa? Este impardonabil gestul , păcat ca se întâmplă asemenea lucruri urate!!!

Social

1174 vizualizari
24 sept. 2021 21:06

Rata incidenței COVID-19 pentru localitățile din Prahova. La Gura Vadului, Brebu și Slănic, se revine la restricții privind circulația pe timpul nopții, în week-end

Direcția de Sănătate Publică Prahova a anunțat astăzi, 24 septembrie 2021, rata incidenței COVID-19 pentru fiecare localitate din Prahova. 17 localități din județ, printre care și municipiul Câmpina, au rata incidenței mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori. Din păcate, există și cinci localități unde rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depășit 5 la mia de locuitori. (foto)

1640 vizualizari
23 sept. 2021 12:08

Proiectul "Informați suntem mai puternici pentru copiii noștri", derulat de Asociația Glasul Autismului din Câmpina, a ajuns la final

Asociația Glasul Autismului din municipiul Câmpina a derulat anul acesta proiectul "Informați suntem mai puternici pentru copiii noștri", realizat cu sprijinul financiar al ”Active Citizens Fund România”, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Pe parcursul anului, noi am mai scris despre acest proiect destinat în special părinților copiilor cu tulburări din spectrul autist. Acum, proiectul a ajuns la final.

Alte stiri recente

1532 vizualizari
24 sept. 2021 19:53

La Comarnic, un bărbat de 45 de ani a fost atacat și rănit grav de un urs

UPDATE - Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Prahova a făcut o serie de precizări privind diagnosticul bărbatului - traumatism cranio-facial cu lipsă scalp fronto parietal drept, multiple plăgi delabrante faciale, gât și ambele urechi, multiple plăgi torace anterior; abdomen și antebraț drept transportat la Spitalul Județean Ploiești de un echipaj cu medic. Bărbatul a fost preluat conștient, dar pronosticul este rezervat. 
Un bărbat de 45 de ani a fost atacat și rănit grav de un urs în această după-amiază, la Comarnic, undeva la ieșirea spre Secăria. Bărbatul a fost preluat de echipaje medicale și transportat la spital.

1353 vizualizari
24 sept. 2021 18:43

Poliția Locală Câmpina a demarat o nouă campanie de informare a cetățenilor privind colectarea selectivă a deșeurilor

Administrația publică locală din Câmpina are ca prioritate creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor menajare. În acest sens, prin intermediul Poliției Locale Câmpina s-a început o nouă acțiune de informare și prevenire privind colectarea selectivă a deșeurilor menajere, acțiune care face parte din campania "Câmpina curată", inițiată de societatea civilă și derulată cu sprijinul Primăriei și operatorului de salubritate.